Sztojka Ivan, Nemeth Gyozo şi Raffael Sandor, cei trei criminali care i-au aplicat handbalistului lovituri cauzatoare de moarte, trebuie să achite 211 milioane de forinţi, echivalentul a 680.000 de euro.
Suma va fi împărţită în mod egal între membrii familiei Cozma, iar cei care vor primii banii sunt tatăl lui Marian, Petre, mama acestuia, sora lui, dar şi fosta logodnică. Pe rol se mai află şi un proces privind daune morale, dar pentru a se da o sentinţă în acest dosar se aşteaptă ca membrii familiei să ajungă la Budapesta, pentru a se evalua cât de mult au fost ei afectaţi de această tragedie. “Membrii familiei lui Cozma au mari probleme financiare, ca să nu mai vorbim şi de cele de sănătate. Toţi sunt aşteptaţi în Ungaria pentru o expertiză realizată de un specialist. Aceste probleme ne vor îngreuna munca. De cazare mă ocup eu, dar mai avem nevoie de bani. Mama lui Marian are probleme şi nu poate să facă această deplasare”, a declarat pentru cotidianul Blikk Helmeczy Laszlo, avocatul familiei Cozma.
Marian Cozma a fost ucis în noaptea de 7 spre 8 februarie 2009. Handbalistul se afla în discoteca Patriota Lokal, din oraşul maghiar Veszprém, împreună cu alţi colegi, pentru a sărbători naşterea copilului unuia dintre colegii săi. A avut loc o altercaţie, Cozma fiind atacat de trei rromi, care l-au înjunghiat de trei ori, inclusiv în inimă. Această plagă i-a cauzat decesul.
Recomandări
Tudor Duma a fost condamnat la închisoare. Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a primit o sentință de patru ani și trei luni de închisoare