Primarul Emil Boc a anunţat că de facilitate vor beneficia şi elevii din învăţământul privat. Cu toate acestea, edilul Clujului le-a transmis elevilor că vor avea această facilitate doar dacă nu vor lipsi de la ore,chiulangii vor fi nevoiţi să plătească transportul.
„Elevii care vor avea nota la purtare scăzută din cauza numărului important de absenţe nu vor mai beneficia de gratuitate. Statul nu îţi dă bani să chiuleşti!”, a motivat Emil Boc decizia.
Edilul a împărţit elevii din Cluj pe trei categorii: elevii din municipiu care merg cu Compania de Transport Public (CTP), indiferent dacă învaţă la şcoli de stat sau private, şi care vor beneficia de gratuitate pe două linii, elevii care nu merg la şcoală cu CTP, dar au activităţi extracuriculare şi care vor beneficia şi ei de gratuitate pe două linii şi restul elevilor, care vor avea reducere de 50% fie pe o linie fie pe două linii de transport.
„Dacă va fi aprobat în cadrul şedinţei de Consiliu Local, hotărârea va intra în vigoare din martie 2014. Acest proces implică direct şcoala, prin director şi diriginţi, pentru că ei vor lua de la elevi o declaraţie pe proprie răspundere. Aceste declaraţii vor ajunge la CTP, iar de acolo compania va trimite abonamentele elevilor la şcoli. Valabilitatea va fi pe un an şcolar, inclusiv pe perioada vacanţei, iar şcolile vor avea la dispoziţie o lună de zile pentru aceste proceduri”, a declarat Emil Boc.
De asemenea, primarul Clujului a explicat şi situaţia elevilor care vor avea nota scăzută la purtare din cauza absenţelor.
Potrivit edilului, costurile pentru acest sprijin se ridică la 4 milioane de lei, bani din bugetul local.
 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News