De câteva zile, sportul preferat al românilor este… mersul la cumpărături. Ca în fiecare an, marile lanţuri de magazine ne dau un răgaz şi prelungesc programul. Atenţie, în prima zi a noului an totul e închis, cu excepţia magazinelor Auchan din AFI Cotroceni şi Cora din AFI Ploieşti, care sunt deschise şi pe 1 ianuarie.
Carrefour închide magazinele pe 1 ianuarie. Pe 31 decembrie programul va fi mai scurt, până la ora 19.00, respectiv 18.00, şi nu până la miezul nopţii. Carrefour Unirii, care funcţionează în mod obişnuit nonstop, va urma în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie programul celorlalte magazine din reţea.
Cora închide magazinele pe 1 ianuarie, astăzi programul va fi mai scurt, până la orele 18.00-21.00, în funcţie de magazin, iar pe 2 ianuarie, ora închiderii va varia între 18.00 şi 23.00. Excepţia este magazinul Cora Ploieşti din centrul comercial AFI, care va fi deschis şi pe 1 ianuarie.
Şi Auchan are închis pe 1 ianuarie, precum şi program redus până la ora 18.00 astăzi, excepţie făcând magazinul din AFI Cotroceni, care va fi deschis în toată această perioadă, potrivit retailerului. Astfel, Auchan Cotroceni va fi deschis pe 31 decembrie între 8.00 şi 20.00, pe 1 ianuarie, între orele 14.00 şi 23.30, iar pe 2 ianuarie, între 9.00 şi 1.00. Programul zilnic al magazinului e între 8.00 şi 1.00.
Magazinele Lidl vor fi închise pe 1 ianuarie.
Mega Image are deschis astăzi între 7.30 şi 19.00, magazinele sunt închise pe 1 ianuarie, iar pe 2 ianuarie vor fi deschise între 11.00 şi 18.00.
Penny şi XXL Mega Discount sunt închise în prima zi din 2016. Magazinele Penny sunt deschise astăzi până la ora 18.00, iar pe 2 ianuarie, până la ora 16.00. XXL Mega Discount nu sunt deschise pe 1 ianuarie, iar astăzi programul va fi până la ora 18.00.
Profi nu deschide magazinele pe 1 ianuarie, în timp ce pentru ajunul Anului Nou şi 2 ianuarie ora închiderii variază între 18.00 şi 20.00.
Metro nu deschide pe 1 ianuarie, iar pe 31 decembrie şi 2 ianuarie programul va fi unul mai scurt, încheindu-se la ora 16.00. Programul acesta este valabil pentru magazinele Cash & Carry, dar şi pentru cele Punct.
Kaufland a acordat flexibilitate magazinelor în stabilirea programului de Sărbători, astfel că acesta variază de la o unitate la alta. Magazinul din strada Mihail Sebastian, din Bucureşti, de exemplu, va fi închis pe 1 ianuarie şi va funcţiona cu program redus, până la ora 17.00, pe 31 decembrie şi 2 ianuarie.
Selgros are magazinele închise pe 1 ianuarie, în timp ce pe 31 decembrie programul va fi 6.00 – 16.00.
Magazinele Billa nu au program pe 1 ianuarie, în timp ce pe 31 decembrie cele mai multe închid la ora 19.00-20.00.
Ce mall-uri sunt deschise
AFI Cotroceni
Astăzi, magazinele au program între orele 10.00 şi 20.00. În acelaşi interval orar vor fi deschise şi restaurantele, cafenelele şi zonele de distracţie. Pe 1 ianuarie, magazinele vor fi deschise între 14.00 şi 23.30. Restaurantele, cafenelele şi zonele de distracţie au program până la ora 1.00. În a doua zi a lui 2016, magazinele vor fi deschise între 10.00 şi 23.30, iar restaurantele şi zonele de distracţie – până la ora 1.00.
Băneasa Shopping City
Pe 31 decembrie, programul e între orele 10.00 şi 18.00. În prima zi a lui 2016 mallul e închis.
Bucureşti Mall
Magazinele vor avea program între 10.00 şi 19.00, pe 31 decembrie. La fel şi restaurantele şi zonele de distracţie. Pe 1 ianuarie, magazinele, dar şi restaurantele se deschid la ora 14.00 şi se închid la ora 21.00. Sâmbătă, programul se prelungeşte.
Mega Mall
Astăzi, programul e de la 10.00 la 18.00. Vineri, centrul comercial e închis, iar din 2 ianuarie reintră în programul normal.
Plaza România
Magazinele, restaurantele şi zonele de distracţie sunt deschise, astăzi, între orele 10.00 şi 20.00. Pe 1 ianuarie, programul începe la ora 14.00 şi se încheie la ora 23.00.

Bănci deschise pe 1 şi 2 ianuarie

Băncile vor avea, în cele mai multe cazuri, program redus azi, urmând ca pe 1 şi 2 ianuarie să fie închise, cu excepţia unor agenţii din centrele comerciale şi din Aeroportul Henri Coandă.
Pe 1 şi 2 ianuarie, BCR va avea unităţile închise. Sucursalele BRD vor fi deschise azi până la ora 15.00, iar agenţiile Express, până la ora 13.00, cu excepţia celor din centrele comerciale şi din Aeroportul Henri Coandă, aceasta din urmă fiind disponibilă non-stop, chiar şi pe 1 şi 2 ianuarie.
Pe 1 ianuarie, banca va avea sucursalele închise, inclusiv cele din mall-uri. Sâmbătă se vor deschide agenţiile din majoritatea centrelor comerciale din ţară, precum şi cele din Sinaia, Bran şi Poiana Braşov.
Banca Transilvania va avea agenţiile închise pe 1 şi 2 ianuarie. Şi unităţile UniCredit vor fi închise vineri şi sâmbătă. Clienţii au la dispoziţie bancomatele, automatele de schimb valutar şi maşinile multifuncţionale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News