La Mangalia, judeţul Constanţa, se pregăteşte construcţia unui supermarket pe model tipic românesc. Mai exact, pentru că magazinul trebuie să aibă ieşire la drumul principal, calea de acces va străbate curtea Poliţiei, situat în apropiere.
Terenul vizat de investitor pentru construcţia unui supermarket e situat la intrarea în oraşul Mangalia, în spatele unei clădiri care adăposteşte sediul unei secţii de poliţie. Singura cale de acces existentă către terenul unde va fi construit magazinul ar fi, astfel, prin curtea ce aparţine oamenilor de ordine.
«Numai la noi se poate»
“Clădirea şi o parte din teren au fost cumpărate de Ministerul de Interne în urmă cu 12 ani, iar restul terenului e dat în concesiune unui afacerist din oraş, care vrea să construiască supermarketul. Momentan nu există cale legală să îşi facă drum prin curtea Poliţiei, dar când primăria va da o hotărâre în favoarea lui, atunci nu avem ce face”, a spus comisarul- şef Nicolae Pescaru.
Localnicii sunt şi ei uimiţi de această soluţie. “Numai la noi se putea face aşa ceva! De ce nu îşi caută un alt loc pentru supermarket, ca să nu intre prin curtea Poliţiei?”, a spus Ioan Domnica (58 de ani).