Tanase V., Bucuresti: ,,Pot fi impartite bunurile comune ale sotilor in timpul casatoriei?,,
Potrivit art. 36 alin. ultim din Codul familiei, bunurile comune pot fi impartite in timpul casatoriei la cererea oricaruia dintre soti. Aceasta impartire nu se poate realiza insa decat numai pentru motive temeinice. Aprecierea temeiniciei acestor motive este facuta de catre instanta de judecata. Trebuie precizat insa ca motivele care ar justifica o asemenea impartire nu se confunda cu motivele care se cer a fi intrunite intr-o actiune de divort. Cu titlu de exemplu, impartirea bunurilor comune ceruta de unul dintre soti va fi considerata ca intemeiata de catre instanta judecatoreasca daca prin aceasta actiune sotul urmareste sa-si ajute copilul dintr-o casatorie anterioara aflat in nevoie.
Impartirea bunurilor comune nu se poate realiza pe cale conventionala, ci numai pe cale judecatoreasca.
Se pot imparti, in tot sau in parte, numai bunurile comune existente la momentul la care se realizeaza impartirea. La efectuarea partajului bunurilor comune ale sotilor trebuie luata in considerare valoarea pe care o au aceste bunuri la data la care a fost introdusa actiunea de impartire, si nu la data achizitionarii bunurilor de impartit. Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei are un caracter definitiv si nu provizoriu pana la lichidarea definitiva ce va interveni la incetarea sau desfacerea, prin divort, a casatoriei.
Prin efectul impartirii, bunurile comune vor deveni bunuri proprii ale fiecaruia dintre soti.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost scoasă la licitație în România, iar prețul e redus la jumătate
FANATIK.RO
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost scoasă la licitație în România, iar prețul e redus la jumătate
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI