„Doi ani dedicați cu fermitate și intransigentă intereselor și drepturilor dumneavoastră! Doi ani în care am ajuns la birou în fiecare zi în jurul orei cinci! Doi ani în care activitatea instituției pe care o conduc a crescut de multe ori în raport cu anul 2021 și precedenții! Doi ani de atacuri murdare la adresa mea vehemente și susținute de către cei care încearcă să apere interesele meschine de grup ale unor personaje pe care în perioada imediat următoare le voi face publice”, a transmis Horia Constantinescu.

El a adăugat că sunt „doi ani de la numirea asumată și de când am fost susținut continuu de către președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu”, actual premier, „căruia îi mulțumesc pentru încredere”.

Șeful ANPC a susținut că nu este adeptul servilismului. „Spre deosebire de mulți nu sunt genul «era să aveți o scamă» iar ceea ce spun o fac pentru că este realitatea”, a completat el.

Horia Constantinescu a mai precizat că săptămâna viitoare va prezenta bilanțul pentru 2023, dar și pentru întreaga perioadă în care a condus instituția la cel de-al doilea mandat.

Horia Constantinescu, promovat de Viorica Dăncilă la ANPC în 2019

Horia Constantinescu a devenit şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa în 2017. Doi ani mai târziu, în august 2019, a fost numit șef la ANPC, la propunerea premierului PSD de atunci, Viorica Dăncilă, și a stat trei luni în funcție.

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia
Recomandări
Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Horia Constantinescu (PSD) a fost numit din nou, pe 21 ianuarie 2022, preşedinte al ANPC, printr-o decizie a premierului PNL de atunci, Nicolae Ciucă. ANPC ajunsese la al treilea director în ultimele trei luni, dar a fost ultima schimbare a șefiei instituției până în prezent.

Probleme cu Poliția

În august 2020, Horia Constantinescu a fost filmat în timp ce îl suna pe șeful IPJ Constanța după ce a fost oprit în trafic, dar imaginile au apărut abia în iulie 2023.

Horia Constantinescu nu i-a prezentat actele polițistului, ci i-a arătat legitimaţia de la ANPC şi i-a spus că se grăbea să ajute o colegă care ar fi fost agresată „Vă rog eu, sunaţi la 112 sau îl sun eu pe domnul Glugă (n.red. – fostul şef al IPJ Constanţa, Constantin Glugă) ca să vă tempereze puţin avântul. Două secunde…”, a spus Constantinescu, apoi l-a sunat pe fostul șef al Poliției Constanța, potrivit imaginilor video filmate de polițistul rutier cu body-camul.

Poliția a transmis că „la nivelul instituției noastre au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern, cu privire la aspectele sesizate”, dar nu a mai revenit cu rezultatele verificărilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (14)

ssLazio   •   22.01.2024, 14:36

De parca il bănuia cineva ca a ajuns acolo pe competenta.

Marica13   •   22.01.2024, 12:08

Asta știam că nu ai cum să ajungi în funcții bine plătite fără a fi susținut de clanuri.... pardon ....partide

mariussorin75   •   22.01.2024, 11:57

tot sistemul public e politizat, de aici si rezultatele mediocre

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro

„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia
HOROSCOP
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI