Potrivit unuia dintre militarii care au fost obligați să participe împreună cu familiile la eveniment, totul s-a desfășurat ca pe vremea lui Ceaușescu, de teamă că va fi foarte puțin public și acela nemulțumit.
„Foarte mullţi dintre cei care au asistat la parade militară erau… militari. Sefii armatei române s-au temut că nu va fi un public numeros şi a mobilizat toţi ofiţerii şi subofiţerii pentru a merge la paradă, dar îmbrăcaţi în civil. Fiecare unitate militară avea loc indicat unde trebuie să-şi plaseze oamenii. Ştiam ce unitate aveam în stânga şi în dreapta. Ne-au chemat de la ora 8 dimineaţă pentru a ocupa împreună cu familiile noastre locurile din faţă, pentru a asigura liniştea şi ordinea. Aveam obligația să aducem cât mai multe rude”, a declarat Cătălin, unul dintre militari nevoiți să meargă la eveniment, pentru Adevărul.ro