Bolnavii oncologici sunt într-o situație groaznică în această perioadă. Cei ce suferă de cancer au fost fie externați din spitale, fie au sărit ture de citostatice, fie au primit un tratament de câteva zile în 2 ore.

Libertatea a discutat cu o pacientă a Spitalului Fundeni din Capitală care a fost amânată de ieri, joi, până luni. 

Și luni e situația incertă, că mi-a spus medicul să vin pentru o zi și dacă sunt locuri libere mă internează. Dar nu știu ce înseamnă locuri libere, poate ne distanțează paturile, habar n-am. Nu mi se pare normal. Probabil medicii au apreciat urgența, dar pe noi nu ne-a informat nimeni ce se întâmplă dacă sărim o săptămână de tratament.

Pacientă a Spitalului Fundeni:

O tură de citostatice la 21 de zile

Femeia a scăpat joi de un drum inutil până la spital pentru că și-a sunat medicul în prealabil. Dar colegele de secție nu au fost atât de prudente. Au ajuns în triaj cu alți pacienți și au aflat că singură formă de depistare a celor care ar putea purta coronavirusul este un amărât de formular. Temperatura li se ia pacienților abia pe holurile spitalului, cu un dispozitiv la distanță. 

„Cei care s-au dus au primit un tratament de câteva zile în 2 ore. Și e vorba de o medicație complexă, durata de administrare e lungă, nu au cum să-l facă într-o zi”.

Schema de tratament a pacientei implică o tură de citostatice la 21 de zile. „Până acum am avut montat cateter, că nu se pot administra așa pe venă. Apoi, eu întreb cum să-mi pună cateter și să-mi administreze medicamentele în doar câteva ore. Aceste catetere se montează la ATI. Apoi mă transferă la Hematologie”, adaugă femeia, care se tratează de luni de zile de cancer la secția de Hematologie a Spitalului Fundeni. 

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Explicația pentru colegele care s-au dus joi e că spitalul este în carantină. Păi, în carantină a fost și acum 3 zile.

Pacientă a Spitalului Fundeni:

Cea mai mare frustrare: nu vorbește nimeni cu ei

Problema oamenilor nu este amânarea, cât lipsa explicațiilor cu privire efectele întârzierii asupra șanselor pe care le au în lupta cu maladia care ucide mai încet decât coronavirusul.

„La ultima tură, eu am fost conectată non-stop timp de 4 zile. Viteza era de 1 litru de medicamente la 24 de ore. Nu știu dacă e așa de fiecare dată pentru că eu nu am primit nicio informare despre evoluția tratamentului, durată ori reacții adverse. Într-adevăr că, poate, situația mea nu se agravează într-o săptămână. Dar nu știu cum afectează întârzierea asta tratamentul meu. Am totuși o tumoră de topit. Nu mi-a spus nimeni”.

Și nu este singură în această situație. La ultima internare a femeii, la începutul lunii martie, spitalul era aproape gol, „pentru că nu mai primeau din provincie, zero vizite. Și atunci era carantină în spitale. Dar au ajuns să nu ne mai primească nici pe noi bolnavii oncologici”.

“Eu spun că pacienții oncologici sunt urgențe, nu știu ce zic avocații”

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

Managerul Spitalului Fundeni din Capitală, Anca Coliță, a răspuns la întrebările Libertatea și spune că totul stă în ceea ce decide medicul curant.

La Spitalul Fundeni, bolnavilor li s-a spus că nu-și vor primi la timp tura de citostatice în carantina de COVID-19
Anca Coliță

-Doamnă Coliță, înțelegem că unii pacienți și-au amânat turele de citostatice, altora li s-au administrat tratamente de zile întregi în 2 ore.
-E pentru prima oară când aud acest lucru. Dar știți, cum acum este dată o ordonanță prin care este reglementată reducerea numărului de internări programate, decât la urgențe, iar acest lucru se face cu aprobarea șefului clinic. Mie domnul nu mi-a spus că ar fi existat probleme. Acum aflu de la dumneavoastră acest lucru. Până acum nicio notă de informare nu a venit spre noi ca să știu dacă a fost vreun context ilegal. Noi trebuie să respectăm ordinele care ne-au fost transmise prin această ordonanță de urgență.

-Am primit informațiile de la pacienți de-ai dumneavoastră.
-Cred că fiecare pacient care are o nemulțumire ar trebui să facă o informare pe emailul spitalului. Este prima oară când aud așa ceva.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

-Ei cred că afecțiunea oncologică de care suferă este o urgență.
-Eu sunt de acord cu dumneavoastră, dar legea nu definește urgența așa cum este interpretarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Eu sunt de acord cu dumneavoastră că orice pacient oncologic trebuie considerat o urgență, dar nu știu dacă și avocații interpretează așa. Dar vă spun că nu am primit o asemenea informare și nu știu dacă este reală întâmplarea.

Vă spun că noi am avut mari probleme să discutăm cum triem cei 70 de pacienți care în mod normal vin zilnic pentru consultații.

Anca Coliță, managerul Spitalului Fundeni din Capitală:

-E adevărat că în triaj nu li se ia temperatura pacienților?
-În triaj luăm și temperatura pacientului, în afara instituției, asta e regula oricărui triaj. Noi încercăm să supraviețuim în situații extrem de dificile. Dacă vom aglomera pacienții în spital, ați văzut ce se întâmplă. Iar la pacienții oncologici, foarte puțini supraviețuiesc infecției cu COVID-19. Eu nu pot să nu iau în considerare acest lucru. Nu iau în considerare recomandarea medicului curant că se poate întârzia tratamentul pacientului.

-Dar nu ar trebui să li se explice pacienților asta, ce riscuri există ori dacă există când li se întârzie tratamentul o săptămână?
-Da. Aici sunt de acord. Dar cred că este obligația medicului curant și vă imaginați că mie mi-ar fi imposibil să știu ce a vorbit fiecare medic curant cu pacientul respectiv.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI