Filiala Iași a USR a anunțat că în ședința Consiliului Local al Municipiului Iași din această săptămână a fost trecut un amendament prin care administrația locală își ia angajamentul să renunțe la focurile de artificii în noaptea de Revelion și să organizeze un spectacol de lumini, lasere și drone. 

Argumentele USR pentru a renunța la focul de artificii a fost reducerea nivelului poluării, provocată de exploziile de pe cer, și protejarea animalelor, care sunt traumatizate de zgomotele produse de artificii și petarde. 

Primăria Iași, condusă de Mihai Chirica, susține că mai mulți experți ar fi estimat că temperaturile scăzute și ninsoarea ar putea face dificilă operarea dronelor. 

Primăria: „Din punct de vedere tehnic, sunt toate șansele ca spectacolul să fie anulat”

„Din punct de vedere tehnic, am luat legătură cu cel care a făcut spectacolul de drone la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ne-a spus că, dacă avem temperaturi negative, vânt puternic, precipitații, sunt toate șansele ca spectacolul să fie anulat. Iar dacă la un festival de vară poți amâna o oră, două, un eveniment, până trece vremea nefavorabilă, noi la ora 00:00 trebuie să facem ceva, nu putem amâna”, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași, pentru Libertatea. 

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

De aceea, municipalitatea a decis să combine spectacolul de drone cu unul clasic, de artificii.  

Bugetul alocat a fost suplimentat cu circa 40.000 de lei, iar estimările Primăriei arată că un spectacol de drone, cu lumini și lasere, poate costa între 15.000 și 20.000 de euro, în funcție de numărul de drone folosite. 

Încă nu a fost lansată o procedură oficială de achiziție.

USR: „Povestea asta cu «dronele nu zboară iarna» e doar o poveste, să fim serioși”

La polul opus, arhitectul Iulian Nicolau, consilier local al USR Iași, inițiatorul acestei propuneri, spune că sunt spectacole cu drone care se realizează chiar și acum, pe 1 decembrie, la Alba Iulia, pe temperaturi estimate a fi scăzute și condiții dificile. 

„«Dronele nu zboară iarna» este o poveste, să fim serioși. Niciun specialist nu s-a exprimat în direcția asta, iar din câte știm noi, Primăria nu a contactat oficial niciun astfel de expert, doar să fi fost discuții neoficiale. Amendamentul cu spectacolul de lumini cu lasere, muzică, drone etc. a fost votat în unanimitate, de toți consilierii locali, de la toate partidele”, a declarat Iulian Nicolau pentru Libertatea. 

Consilierul local a spus că înțelege că timpul este scurt și că este posibil ca nicio companie să nu își asume organizarea în doar 30 de zile a unui astfel de spectacol. Susține însă că Primăria trebuie să dea un răspuns argumentat.

Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina
Recomandări
Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina

„Primarul ne-a spus și astăzi, încă odată, că dacă vremea va fi așa nu crede că se poate face spectacolul, dar sper că se referea la ceață și nu la frig, fiindcă așa nici telefoanele nu ar funcționa la zero grade. Să vorbim cu experții și să nu politizăm și luminițele dronelor pe cer”, a mai precizat Iulian Nicolau.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

gpavel   •   17.12.2022, 09:44

temperatura scazuta reduce durata de functionare(e valabil si la masinile electrice,la telefoane mai putin pentru ca ele au cam temperatura corpului detinatorului),cainii nu sunt decat in aparenta afectatii,de zeci de mii de ani au "suferit"zgomote puternice(tunete)si s-au tot inmultit,o mie de drone nu lumineaza ca o singura artificie,.....,poluarea este mare si la "sute"de drone,energia electrica nu se face nici 20% din surse eco,bateriile sunt fabricate cu multa poluare,pret ridicat,spectacol mai putin spectaculos,.....

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI