Pe teren, care se află în zona Inspectoratului de Jandarmi, se află mai multe construcții, iar demersurile pentru transferul proprietății au început în prima parte a anului 2024.
Atunci, Guvernul a început o corespondență cu Primăria pentru o suprafață de 20.382 mp, dar terenul era parțial afectat de un litigiu.
Conform unei notei explicative a Executivului, situația juridică a proprietății a fost, între timp, clarificată.
În ședința de Guvern de ieri, autoritățile centrale au anunțat că „imobilul de referință a fost utilizat pentru desfășurarea activităților educative în cadrul Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași, unitatea de învățământ încetându-și activitatea didactică de peste 3 ani”. Acest document va sta la baza unei solicitări oficiale către Primăria Iași pentru transferul proprietății.
„La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române a fost identificată necesitatea înființării unei școli de agenți de poliție/centru de pregătire profesională pentru personalul Poliției Române din zona de nord-est a țării(…)”, se arată în documentul discutat în ședința de ieri a Guvernului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro