Născută la Bucureşti, fiica compozitorului Mircea Chiriac, profesor la Conservatorul ‘Ciprian Porumbescu din Bucureşti, a fost de mică familiarizată cu lumea muzicii. A studiat, timp de şase ani, vioara (clasa prof. George Manoliu) şi pianul la Şcoala de muzică nr. 1 din Bucureşti. În anul 1967, după absolvirea liceului, s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I. L. Caragiale din Bucureşti.

Şi-a început viaţa artistică în anul 1965, în emisiunea de televiziune ‘Debuturi, interpretând două compoziţii proprii şi melodia ‘Pe Valea Prahovei a lui George Grigoriu.

Cariera artistei a fost recunoscută de-a lungul timpului prin multitudinea de premii şi distincţii primite, dintre care amintim: ‘Medalia de onoare pentru 20 de ani de activitate internaţională din partea Federaţiei Internaţionale de organizare a festivalurilor FIDOF (1991), Uniunea criticilor muzicali ‘Mihai Jora îi oferă Premiul ‘O viaţă dedicată cântecului (2000), ‘Diploma de onoare, la Gala muzicii uşoare româneşti ‘O zi printre stele (2002), Premiul de excelenţă, pentru sărbătorirea celor 35 de ani de activitate, la premiile ‘VIP (2005), premiată la ‘Gala Femeilor de Succes, organizată de Cosmopolitan Models şi You &Me (2006).

În octombrie 2006, Corina Chiriac îşi face debutul în literatură, lansând cartea ‘Buscando lamor (‘Căutând dragostea), vol. 1

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News