În dimineața zilei de 19 aprilie, dramaturgul rus Mikhail Durnenkov a scris pe contul său de Facebook un mesaj în care își declara sprijinul pentru Ucraina.

„Îi doresc o înfrângere deplină și devastatoare armatei ruse. Cred că, cu cât va fi mai semnificativă această înfrângere, cu atât mai repede se vor trezi compatrioții mei din somnul rușinos. Ucrainenilor le doresc putere și curaj. La naiba cu războiul”, a scris Durnenkov.

  • Mikhail Durnenkov a lucrat în Moscova și e unul dintre cei mai apreciați dramaturgi din Rusia. Cu o carieră de două decenii, a scris peste 15 piese de teatru și scenarii de film, care au fost puse în scenă în Rusia, Anglia, Finlanda, Turcia și în spațiul ex-sovietic.

Concediat și cenzurat în Rusia, s-a refugiat în Finlanda

Răspunsul autorităților ruse nu a întârziat să apară. Președintele Uniunii Lucrătorilor în Teatru, Alexander Kalyagin, a cerut excluderea lui Durnenkov și a promis că va aborda această problemă în fața comisiei, pe 16 mai. „Nu găsesc cuvinte pentru a-mi exprima pe deplin toată indignarea față de declarația dramaturgului Mikhail Durnenkov. Nu e nevoie de argumente, pentru mine este dezgustător să-l citez”, a spus Kalyagin, citat de presa rusă.

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Deputatul și actorul Nikolai Burlyayev a vorbit în termeni și mai duri despre Durnenkov și a cerut „să fie adus în fața justiției”, după care i-a reziliat contractul dramaturgului cu Școala de Artă Teatrală din Moscova, unde acesta preda. 

La începutul lunii martie, Durnenkov și soția sa, scenografa Ksenia Peretrukhina, s-au mutat în Helsinki, unde lucrează la teatrul Klockrike. 

Sute de amenințări

„Am primit sute de mesaje de amenințare după ce am publicat acea postare. După o oră, am primit un mesaj de la un director de teatru din Moscova: există o indicație de la departamentul de cultură să nu existe nicio piesă a lui Durnenkov și a lui Ivan Vîrîpaev în Moscova. Eu i-am sugerat să șteargă numele meu de pe afișul spectacolului – și brusc asta va funcționa”, a declarat Durnenkov într-un interviu acordat publicației de limbă rusă Meduza. A adăugat că nu-și dorește ca spectacolul să fie cenzurat din cauza lui. „Nu sunt singurul autor, încă o sută de oameni au participat. Printre altele, e important pentru mine să existe în spațiul moscovit”. 

Durnenkov spune că teatrele din Moscova au avut diverse reacții față de cenzurarea lui în Rusia. „Unele spectacole au fost oprite, altele încă se desfășoară, dar fără să mă semneze ca autor – probabil că nu pentru mult timp, însă mă bucur că se întâmplă asta”.

Gafă a președintelui Iohannis la decorarea medaliaţilor de la JO Paris. A spus „comemorarea”, în loc de „ceremonia” | VIDEO
Recomandări
Gafă a președintelui Iohannis la decorarea medaliaţilor de la JO Paris. A spus „comemorarea”, în loc de „ceremonia” | VIDEO

„Dacă tac, nu mai sunt scriitor”

Dramaturgul mărturisește că se aștepta la represalii. Când a început războiul din Ucraina, a semnat sau a deschis o serie de petiții, însă a simțit că are o responsabilitate în a-și face opiniile auzite. 

E imposibil să fii scriitor și să rămâi în tăcere. Dacă tac, atunci nu mai sunt scriitor. Prin urmare, ce sunt eu? Asta e o alegere existențială. Artiștii nu au altă opțiune decât să se opună războiului, iar oficialii nu au altă opțiune decât să-i persecute pe disidenți. Toți suntem ostatici în această situație.

Mikhail Durnenkov, dramaturg rus:

Mikhail Durnenkov spune însă că în Rusia oamenii se învârt într-un cerc vicios. Lipsa de finanțare privată a culturii îi face pe artiști să fie reținuți în a-și exprima public opiniile neagreate de stat. „În Rusia, există puțini bani privați, totul depinde de stat – prin urmare, oamenii au uitat cum să-și apere drepturile și sunt obișnuiți să nu facă o alegere în favoarea conștiinței lor”, a comentat dramaturgul. 

A dat și exemplul criticului de teatru Elena Kovalskaya, care în februarie și-a dat demisia de la conducerea Centrului Meyerhold, deținut de stat. Ea și-a justificat gestul de protest spunând că „e imposibil să muncesc pentru un criminal și să primesc salariu de la el”. 

„La naiba cu războiul”. Povestea celebrului dramaturg rus care s-a refugiat în Finlanda după ce a criticat invadarea Ucrainei
Dramaturgul Mihail Durnenkov primește premiul Drama/Cel mai bun dramaturg pentru producția Utopia a Teatrului Națiunilor din Moscova, la ceremonia de decernare a Măștii de Aur 2019 de la scena istorică a Teatrului Bolșoi. Foto: Profimedia
Mircea Geoană, despre lecțiile pe care Marcel Ciolacu a recunoscut că le ia: „Meditații la engleză, meditații la economie… Pe vremuri, rămâneai și repetent, dacă aveai corigențe”
Recomandări
Mircea Geoană, despre lecțiile pe care Marcel Ciolacu a recunoscut că le ia: „Meditații la engleză, meditații la economie… Pe vremuri, rămâneai și repetent, dacă aveai corigențe”

Schimbarea în Rusia se va produce în zeci de ani

Durnenkov e de părere că, după 24 februarie, când a Putin a declanșat războiul împotriva Ucrainei, a devenit și mai importantă munca scriitorilor ruși. 

„Una dintre sarcinile unui dramaturg e să repare realitatea, să depună mărturie despre vremea lui. Acum a devenit foarte important. Nu pentru că cineva va folosi aceste texte la Procesele de Nürnberg. Ci pentru că minunata Rusie a viitorului nu este posibilă dacă nu învățăm să ne acceptăm istoria. Piesele care se scriu acum sau în viitorul apropiat îi vor ajuta pe urmașii noștri să nu repete nimic din toate astea”, a comentat Durnenkov. 

Artiștii nu opresc războiul, dar asta nu înseamnă că munca lor a fost în van. Sarcina artistului de azi e să reflecteze la ce e mai eficient și ce poate schimba acum. Cei care nu-și pun aceste întrebări se privează de dreptul la un viitor. Nici n-am găsit răspunsurile, dar mă gândesc la ele zilnic.

Mikhail Durnenkov, dramaturg rus:

Durnenkov crede însă că schimbarea se va produce foarte greu în Rusia. „Va dura foarte mult timp. Pentru aceia dintre noi care-și doresc un final rapid al războiului și prăbușirea regimului, lucrurile nu stau deloc prea bine. Schimbarea va dura zeci de ani”.

„Cât e război totul e pus pe pauză”

Mikhail Durnenkov mai spune că s-a adaptat foarte ușor vieții în Finlanda. Copilul lui merge la o școală unde are vreo zece colegi din Ucraina. „Deja s-a împrietenit cu unii dintre ei. Copiii sunt, în general, mai buni decât noi. M-am temut că va fi hărțuit pentru că e rus, dar atunci când profesorii sunt rezonabili și când sistemul e rezonabil, copiii nu împărtășesc conflictele adulților”, spune rusul.

Acesta mai arată că își dorește să se integreze în societatea finlandeză, să învețe limba și să muncească alături de finlandezi. Dar încă se simte atașat de Rusia. 

„Rusia nu-mi dă drumul deloc. Ei bine, nu poate să-mi dea drumul în două luni. Câți ani vor trece? Nu știu. Întrebarea asta nu mă lasă să dorm sau să trăiesc. Dar voi găsi un răspuns când se va încheia războiul. Cât e război – un sentiment uimitor pe care îl percep fizic – totul e pus pe pauză. Orizontul meu de planuri e să mă trezesc mâine dimineață la 5.00 și să citesc știrile despre război. Nu mă pot deconecta. Când am scris acea postare era la 5.00 dimineața. Am scris ce am gândit atunci”, concluzionează dramaturgul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI