„La noi e o cutumă să nu se facă întreruperi de sarcină”. Cum decid spitalele din România dacă fac sau nu avort la cerere

Medicul e sigur pe vederile sale: avortul nu poate fi catalogat decât ca un „gest barbar”.

Lucrează în secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Fălticeni și crede că discuția pe care i-o propunem e, pur și simplu, „despre a omorî un om”. „Eu dacă v-aș ucide pe dumneavoastră nu ar fi un gest barbar?”, ne întreabă doctorul.

Ne propune, „ca glumă”, un exemplu, ca să înțelegem. Să zicem că o pacientă are un copil acasă și vine cu o sarcină de 12 săptămâni și vrea un avort. „Haideți să îl omorâm pe ăla de acasă, că ăla consumă. Ăsta micul nu consumă”, ar mustra-o medicul. Apoi i-ar spune că e ilegal să dea curs unei solicitări de întrerupere voluntară a sarcinii. Așa crede doctorul, că avortul la cerere este interzis în spitalele publice din România.

Însă medicul de la Fălticeni se află în eroare.

Avortul la cerere a fost decriminalizat în România acum aproape 22 de ani, prin decretul-lege numărul 1 din 26 decembrie 1989. Acest act anula, chiar în zorii României democratice, o serie de legi din anii regimului comunist. Printre ele și decretul numărul 770 din 1 octombrie 1966, care restricționa, aproape complet, accesul la avort.

Nu există nicio lege care să interzică întreruperea voluntară a sarcinii în spitalele de stat. Refuzul multor medici de a furniza acest serviciu duce însă, de facto, la o restricționare severă a accesului la întrerupere de sarcină la cerere, în sistemul sanitar public. 

Recomandări

Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

Au trecut 55 de ani de la decretul ceaușist care scotea în afara legii dreptul femeilor de a cere un avort. Până în 1989, interdicția legală s-a soldat cu cel puțin 10.000 de avorturi ilegale sfârșite cu decesul femeii supuse procedurii. Estimările neoficiale propun chiar un număr dublu: 20.000 de victime ale decretului, între 1966 și 1989. 

Interzicerea avortului nu a provocat tragedii doar în oameni, ci și în societate, lăsând urme în sisteme publice precum cel medical, al asistenței sociale sau serviciilor maternale.

Suntem încă moștenitorii decretului antiavort din 1966. Și pentru că lucrurile stau așa, și nu altfel, ne-am propus ca în următoarele săptămâni și luni să vorbim despre întreruperile de sarcină, abordând subiectul din multiple perspective, pe Jurnalul Decretului.

Prima perspectivă, pe care v-o propunem în deschiderea seriei noastre jurnalistice, e despre accesul la serviciile de întrerupere voluntară a sarcinii în spitalele publice din România. Și e, mai ales, despre inexistența unor proceduri și decizii scrise cu privire la furnizarea sau sistarea acestui serviciu medical la cerere. Veți afla de ce hârtiile sunt atât de importante.

Au existat, de-a lungul anilor din urmă, mai multe relatări de presă care semnalau neacordarea efectivă a acestui serviciu medical în mai multe unități sanitare publice din țară. Sunt disponibile, de asemenea, mai multe cercetări sistemice întreprinse de organizația non-guvernamentală Centrul Filia, care indică același lucru: că există o dificultate sporită în a beneficia de avorturi la cerere în spitalele publice din România.  

Recomandări

Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

Platforma de investigații Să fie lumină a publicat în 2019 cazul Spitalului Județean Neamț, unde femeile care solicitau un avort erau trimise, spre consiliere, la preot. De la care trebuiau să obțină și o ștampilă pe o hârtie, în caz că doreau să continue, în ciuda consilierii, cu procedura medicală.

Între timp, eventualele solicitante nu mai trec prin acest proces la SJU Neamț. Din 2015, la nivelul unității sanitare publice nu se mai fac avorturi la cerere. Există chiar o hotărâre scrisă în acest sens. E unul dintre puținele astfel de acte adoptate la nivelul spitalelor publice, întrucât majoritatea celor care nu oferă serviciul de avort la cerere nu a emis o decizie formală în acest sens.

116 spitale publice investigate

Teoretic, întreruperea voluntară a sarcinii este legală și se oferă în sistemul sanitar public din România. Practic, aproape o treime din spitalele publice – județene, municipale sau maternități – din țară resping solicitările de a efectua avorturi la cerere. Dacă le adăugăm și unitățile medicale care au sistat acest serviciu în pandemie, ajungem la un total de peste 40% spitale publice unde nu s-au mai făcut, în ultimul an și jumătate, întreruperi voluntare de sarcină.

Recomandări

Moscova a explicat cum i-a avertizat pe americani cu 30 de minute înainte că vor ataca Ucraina cu o rachetă Oreșnik: „Au înțeles declarația președintelui rus”

Probabil că niciun alt serviciu medical, permis de lege, reglementat (de unele spitale) prin proceduri și oferit teoretic pe hârtie, nu suferă în practică de o asemenea limitare a accesului, cauzată chiar din interiorul sistemului medical de refuzul medicilor de a efectua astfel de proceduri. Justificările lor țin de etică și, de cele mai multe ori, de vederi religioase.

Întreruperea voluntară a sarcinii este unul dintre cele mai dezbătute subiecte publice ale prezentului, în România, dar și în alte țări de pe sau de dincolo de Bătrânul Continent. Face, de ani, obiectul unor dispute tot mai inflamate.

Se vorbește despre dreptul femeilor de a beneficia de un astfel de serviciu medical, dacă îl solicită. Se vorbește despre dreptul medicilor de a refuza acordarea serviciului de întrerupere voluntară a sarcinii. Însă se vorbește mai puțin despre obligația sistemului medical (și a componentelor sale) de a asigura furnizarea acestui serviciu în condiții optime.

Începând cu luna iulie, am trimis solicitări de acces la informații de interes public către 116 unități medicale publice – spitale județene, spitale municipale și maternități. Le-am selectat folosind un principiu simplu: cel al standardului medical oferit. Cu alte cuvinte, nu am inclus în documentarea noastră și spitalele orășenești, din considerentul că majoritatea oferă asistență medicală minimă – iar, în mod practic, cele mai multe solicitante dintr-un județ s-ar îndrepta către unitățile sanitare publice mai mari, de la nivel municipal sau județean.

Imaginea de ansamblu pe care am obținut-o, strângând vreme de aproape două luni răspunsuri, documente și statistici de la nivelul celor 116 spitale solicitate, este a unui sistem medical în care avortul la cerere se oferă de multe ori fără un ghidaj de proceduri scrise sau se refuză, în aproape o treime din unități, pentru că așa au decis medicii, fără nicio decizie formală de sistare a serviciului adoptată la nivelul spitalului.

Hârtiile care nu există

Există județe în România în care nici spitalele municipale, nici unitatea județeană nu fac avorturi la cerere. Un astfel de caz este județul Neamț, unde în ultimii anii (2017 – iunie 2021) cele patru spitalele publice cu secții de obstetrică-ginecologie investigate au raportat 0 avorturi la cerere. În tot acest timp în clinicile private din județ s-au făcut aproape 2.000 de întreruperi la cerere, potrivit datelor obținute de Jurnalul Decretului de la INSP.

Vom aborda într-un articol viitor filierele private către care se îndreaptă solicitantele de avort refuzate în spitalele publice.

Lipsa procedurilor și a deciziilor scrise care reglementează furnizarea serviciului medical de întrerupere voluntară a sarcinii este flagrantă, potrivit datelor compilate de Jurnalul Decretului.

• Mai puțin de 10% din spitalele chestionate în cadrul documentării dispun de protocoale medicale specifice, adică de reguli scrise care să standardizeze oferirea serviciilor de avort la cerere.
• Mai precis, din cele 116 unități sanitare vizate, doar 76 de spitale municipale, județene și maternități oferă servicii de întrerupere voluntară a sarcinii;
• Între acestea doar 11 au adoptat astfel de protocoale și proceduri scrise.

Maternitatea Buftea este printre puținele unități care au protocol. 

În mod similar, între cele 34 de spitale investigate care nu oferă (fără legătură cu limitările impuse de pandemie) servicii de întrerupere a sarcinii, doar două pot prezenta hotărâri administrative emise în acest sens.

Nu am întrebat cele 116 spitale vizate doar dacă fac sau nu, la cerere, avorturi. Le-am solicitat în mod expres documente pentru o stare de fapt sau alta.

În multe situații însă, hârtiile lipsesc cu desăvârșire. Paradoxal, deși doar în trei din cele 116 spitale investigate sunt înregistrate administrativ referate ale cadrelor medicale care solicită sistarea avorturilor la cerere, lipsa efectivă a serviciului se constată în mult mai multe unități sanitare. De 11 ori mai multe.

De ce am insistat să aruncăm privirea în această direcție, a fundamentelor de hârtie, și să primim de la spitalele vizate chiar hârtiile în cauză? Pentru că ne-am imaginat, la momentul formulării solicitărilor de acces la informații publice, că vom putea vedea mai clar contextul birocratic în care se oferă sau se refuză serviciile de avort la cerere în spitalele publice românești.

Am obținut, în schimb, un peisaj statistic care descrie o situație contradictorie: un serviciu medical legal este oferit, în cele mai multe spitale municipale, județene și maternități din România, dacă vor medicii din secția de obstetrică-ginecologie. Dacă nu vor, nu se oferă, iar spitalele se apără spunând că a fost decizia lor voluntară – și nu e nevoie să o justifice.

Înapoi în comunism, pe masa din bucătărie

Lipsa hârtiilor scrise cu privire la sistarea avorturilor la cerere, deși o realitate efectivă în zeci de spitale publice românești, îi poate submina unei eventuale solicitante până și dreptul legal de a acționa în judecată unitatea sanitară care îi refuză serviciul medical. 

„Orice caz în instanță sau plângere administrativă trebuie să se bazeze pe probe. Și desigur, o probă scrisă rămâne cea mai bună probă pe care poți să o arăți în fața unui judecător. Dar și spitalele care nu au o decizie în acest sens nu sunt absolvite de răspundere juridică, dacă există un caz împotriva lor”, explică avocata Iustina Ionescu, specializată în spețe legale care pun în discuție chestiuni din sfera drepturilor omului.

Avocata consideră că o pacientă căreia i se refuză un avort la cerere într-un spital public ar putea lua în calcul o acțiune în instanță împotriva unității sanitare. Nu atât pentru reușita (deloc garantată) a unui astfel de demers, cât pentru semnalul pe care o astfel de acțiune l-ar da. E foarte importantă documentarea unor astfel de cazuri – și de aceea merită să începi de undeva, crede Iustina Ionescu.

„Trebuie să ținem cont de stigma care este asociată pacientelor care au nevoie de avort și cumva acest lucru explică de ce nu au existat până acum cazuri în instanțe”, explică avocata lipsa unor astfel de procese, în ciuda numărului mare de spitale care refuză să acorde servicii de întrerupere voluntară a sarcinii.

Faptul că femeile au obligația să plătească din propriul buzunar aceste servicii medicale și că spitalul trebuie să dea chitanță nu înseamnă că e ceva facultativ pentru spital. Pentru că așa ce facem? Poate fi refuzat orice serviciu medical care nu este asigurat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Unde ne ducem să ne tratăm? Pe masa din bucătărie înapoi ca în comunism?

Iustina Ionescu, avocat:

Cum poate fi conciliat dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu un copil cu dreptul medicului de a refuza efectuarea unui act medical, dacă solicitarea îi aduce atingere valorilor morale?

I-am întrebat și pe Nicolae Voiculescu și Maria Berna, cadre universitare (la Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București) care au scris despre exercitarea drepturilor reproductive.

Răspunsul duo-ului universitar nu lasă loc de interpretări: „refuzul medicului de a efectua un avort la cerere nu poate genera de plano (n.r. automat) repercusiuni juridice”. Dar medicul care refuză ar trebui să îndrume persoana refuzată către un alt coleg medic (sau către o unitate sanitară apropiată).

Însă, arată Voiculescu și Berna în răspunsul remis la solicitarea noastră, opțiunea „pentru avort poate fi asigurată atât timp cât refuzul efectuării actelor medicale de avort în temeiul lezării valorilor morale ale medicului nu devine un fapt generalizat la nivelul unei societăți”.

În fapt, în România există zeci de spitale publice în care toți medicii din secțiile de obstetrică-ginecologie refuză să efectueze avorturi la cerere.

La Spitalul Municipal Marghita din județul Bihor nu se mai fac avorturi la cerere de ani. Nimeni nu mai știe cu precizie când s-a renunțat la acest serviciu. O hârtie administrativă care să consfințească formal acest fapt nu există. Managerul unității, Aliz Bradacs, nici nu consideră că ar fi necesară, justificând simplu situația:

La noi e o cutumă să nu se facă întreruperi de sarcină.

Medicul Ștefan Ion, șeful secției de obstetrică-ginecologie a spitalului din Marghita, se apără spunând că nu există pur și simplu condițiile materiale necesare pentru a furniza acest serviciu medical. „Nu putem asigura circuite separate, cu atât mai mult în situație de pandemie”, spune medicul. Întrebat dacă refuzul de a face întreruperi de sarcină are la bază și motive religioase, de conștiință, admite că există în secția pe care o conduce „și colegi care au acest concept”.

În orice caz, conchide medicul, „e anacronic să ne preocupăm de chiuretajele la cerere când există contracepție”.

Mâine, în partea a doua a acestui articol, aflăm de ce vederile și convingerile medicilor nu pot limita drepturile pacienților.

Ce este proiectul Jurnalul Decretului 

Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. Nicio altă temă de interes general nu stârnește atâtea controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale. Și niciuna nu e însoțită de atâta neînțelegere.

Credem că jurnalismul e remediul potrivit. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.

Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro