ComenteazăNe incurca rau de tot o conferinta de presa pe care primarul sectorului 4 o are in program la ora 11.00, asa ca, hotarat lucru… Incepem cu Adrian Inimaroiu. Primarul e din partea aliantei PNL-PD, iar despre el, in timpul campaniei, s-a spus ca ar fi homosexual. Ca de aia nu-i insurat. Omul zice ca o sa se insoare cand o sa aiba el chef, ca deocamdata e tanar si-i place viata. Si ca are o prietena de gen feminin, medic, deci se exclude partea cu homosexualitatea.
Este in primarie, dar pentru noi nu este. “Vreti sa intrati in audienta la primar?”, ne intreaba, scarpinandu-se in crestet, gardianul de la intrare. “Ocoliti cladirea si mergeti in spate, in cladirea noua”. Urmam exact instructiunile si batem la ghiseul pentru audiente. Nu inainte de a fi informati ca nu sunt primite persoanele care solicita locuinte, din cauza faptului ca nu sunt locuinte.
Nu-i nimic. Schimbam placa, vrem sa fim primiti pentru un caz delicat de… hotie. Suntem, chipurile, angajati la o firma de asfaltare ce are contract cu primaria, iar seful nostru ne obliga sa furam din bunul public. “Pai ati scris si nu vi s-a raspuns in 30 de zile, cum zice legea?”. Incercam sa-i explicam barbatului de la ghiseu ca in 30 de zile e posibil sa se fure si bitum si ciment si tot, iar strazile sa ramana cu gropile dintotdeauna. “Si ce daca? Eu ce sa va fac? Mergeti si sunati-l pe seful de cabinet la interiorul asta”, spune functionarul, intinzandu-ne o hartie pe care a scris un numar de interior. Gardianul din fata, deja cunostinta veche, suna la interiorul respectiv si comunica: “Sunt doua persoane care zic ceva de coruptie. E delicata problema”, spune, in timp ce ne priveste ca pe niste cai breji. S-a rezolvat, nu se poate. “La noi nu exista sef de cabinet, cred ca e o confuzie. Mergeti pe Brancoveanu 10, diseara la 18.30 si vorbiti acolo cu consilierii domnului primar. Sunt multi, domnule, si va pot ajuta”.
La sectorul 6 avem un sentiment de deja-vu. Femeia de la intrare, care tine loc de gardian si stie tot ce misca in primarie, nu-i intr-o dispozitie grozava. Se cearta cu un nene de etnie rroma, care n-a gasit sa-si asorteze la sacoul ponosit decat o pereche de pantaloni pana la genunchi. “Pleaca, bre, si intoarce-te in tinuta corespunzatoare, cum vrei sa intri asa in Primarie?”, dupa care ne spulbera iluzia ca am putea sa-l vedem pe primar la fata. Pe culoar, prima usa pe stanga, la biroul de programari pentru audiente mai e doar o persoana. Ceva mai incolo e coada. Se dau locuinte sociale. Asteptam. Nu mult si facem cunostinta cu o doamna destul de dedicata. “Mai sunt si altii pe hol? Ca nu mai am locuri!”, este prima intrebare, dupa care ne asculta pasul. “N-a mai venit nimeni sa ne anunte ca se fura. Nici nu stiu unde sa va pun… Hai la probleme personale, ca la o adica e ceva personal… Asa a venit zilele trecute un prieten de-al primarului. A mers mai intai la secretara sa-i dea numarul actual al edilului, ca si l-a schimbat. L-a trimis in audienta… Auzi! Sa stea omul la rand sa-si vada prietenul, sa-l felicite!”. Femeia ne trece pe lista de marti si ne cheama la primar in audienta la ora 13.30.
Primaria sectorului 3. Nu ne mai mira nimic, normal, primarul nu e de gasit si nimeni nu stie exact unde e plecat. “Va dati seama ca nu indrazneste nimeni sa ii ceara socoteala. Eu prefer sa tac chitic si sa imi vad de munca mea”. Portareasa se arata destul de amabila, dar ne taie repede, brutal, parca fara nici un fel de remuscari, orice elan. “E… cam greu de ajuns la domn primar. Pai, tot asa, cu audiente, va treceti pe lista si vedeti cand va vine randul. Pai, altfel cum?”. Dupa ce suntem plimbati pe la Registratura si ni se explica rastit, in trei vorbe, o procedura tiparita probabil pe 50 de file, ne intoarcem tot la poarta. Vrem sa intram, dar nu se poate, vrem sa sunam, dar nu se poate. Viceprimarul are audiente inregistrate acum doua luni si nu poate fi deranjat, orice fel de problema am avea.
Bucurestiul pare sa fie pe drumul cel bun doar in sectorul 1. Pare greu de crezut, o primarie fara fite, fara gardieni enervanti, suprasaturati de importanta functiei lor, predispusi sa iti rada in nas cu fiecare veste proasta pe care o primesti. In cladirea de pe Banu Manta se intra ca acasa, esti oprit la poarta doar ca sa primesti indicatii exacte despre amplasamentul birourilor.
“Seful de cabinet va poate primi chiar acum”
Minune! Nu tu bonuri de ordine, nu tu scandal la intrare. “Problema de hotie ziceti? Asta trebuie sa fie important, asteptati doua secunde aici”. Gardianul de la usa primarului dispare dincolo, discuta ceva si se intoarce aranjandu-si dunga pantalonilor si poalele sacoului. “Seful de cabinet va poate primi acum”. Nu mai asteptam. Ne recomandam, prezentari, strangeri cordiale de mana, luam loc. Seful de cabinet se asaza fix in fata noastra, scoate o coala de hartie si “armeaza” un pix. “Va ascult acum”. Putin fastaciti de importanta care ni se acorda dintr-o data, lasam povestea sa curga. Seful ne obliga sa furam, sa ducem asfalt dintr-un loc in altul, sa sustragem pietris si sa-l ducem la vila lui din Snagov. Vrem sa indreptam lucrurile si ne-am gandit ca domnul primar ar vrea sa stie de situatie. Vrea. Incepe sa ploua cu intrebari, cine, unde, cand, cat, cum se cheama, ce firma, contracte, politie, Garda Financiara etc.
Aproape ca nu mai conteaza rezultatul intalnirii. Bucurestiul inca lancezeste intr-o dulce amorteala, asa cum a facut-o si pe vremuri. Manati mediatic de vizitiul Traian Basescu, ce promitea ca va intoarce orasul cu susul in jos, sau invers, pentru ca apoi sa-l puna la loc mai curat si mai ordonat, edilii de sectoare, cu mici exceptii, inca mai cauta ceva ce numai ei stiu.
Pana la urma ne gandim ca este o mare problema de atitudine. Vazuti cu sacii in caruta si cu procentele in buzunar, alesii bucurestenilor s-au urcat deja pe un piedestal de pe care nu-i poate da jos decat, eventual, propria nepasare. Dar din pacate acest lucru se va intampla cel mai devreme peste patru ani.