Piețele din București sunt pline până la refuz la primele ore ale fiecărui weekend. Nu e nicio diferență între piață și gară. E un du-te-vino continuu. Un vuiet specific, unde toată lumea cere câte ceva.
Gospodinele sunt echipate corespunzător, cu plase mari și încăpătoare, dar și cu cărucioare, care să le dea o mână de ajutor la transportul până acasă.
Tarabele sunt pline cu marfă proaspătă, iar acum fiecare producător e obligat ca, pe lângă tariful pe care-l percepe pentru castraveți, ardei capia sau gogoșari, să informeze consumatorul și localitatea de unde provin produsele.
„Totul s-a scumpit, mamaie! Ce să facem?”
Doamna Nela a venit în Piața Crângași din Copăceni. O comună din județul Ilfov, la 20 de kilometri de București, aproximativ 30 de minute de mers cu mașina. Sâmbătă, la prima oră, are taraba plină cu marfă proaspătă. Vinde vinete, gogoșari, ardei, ceapă, roșii, țelină și verdețuri, pătrunjel și mărar.
„De 20 de ani vin zi de zi la piață cu produse din grădină. Dacă n-aș face asta, ar însemna că viața mea n-ar mai avea sens. Și pe ploaie, și pe vânt sau pe zăpezi, venim cu produse proaspete la București”, spune doamna Nela, care are clienții ei fideli de ani.
„Nu mai e ca înainte, lumea e pretențioasă acum, e atentă la orice detaliu. Au și oamenii dreptate, prețurile sunt mult mai mari decât în alți ani, calitatea trebuie să fie pe măsură. Totul s-a scumpit, mamaie! Ce să facem? Am băgat bani mulți în producție, acum încercăm să scoatem din investiție. Că nu o să aruncăm produsele pe câmp”.
Clienții fideli primesc discount
Domnul Marian e pregătit cu un cărucior roșu să facă aprovizionarea pentru toamnă-iarnă, iar Nela e precupeața favorită.
„Hai, drăguță, să mă ajuți să facem zacusca, că m-a trimis nevasta-mea! Cinci kilograme de vinete, mai alese așa, te rog”, sună prima comanda de după tarabă. „Dă-mi și trei kilograme de capia, două de roșii, d-astea mititele de-am luat și săptămâna trecută, și un kilogram jumătate de ceapă. Atât de la tine, mă duc și la Ioana”, comentează clientul.
Doamna Nela dă din mâini ca la fabrică, bagă totul în punguțe, cântărește și își cere partea. 25 de lei pentru vinete, 21 pentru capia, 20 pentru roșii și încă 6 pentru ceapă. 72 de lei în total, dar clienții primesc și bonusuri. Nu au carduri de reduceri sau de puncte ca la supermaketuri, dar vânzătorii nu-și uită clienții fideli: „Domnul meu, scump și drag, 70 de lei”.
Căruciorul se umple, Marian pleacă mulțumit, Nela rămâne la tarabă. Mai are clienți, care sunt cu necesarul în mână pentru a face zacusca de toamnă. E clar că vinetele se vând cel mai bine în perioada asta.
Lungulețu, capitala verzei în România
Mergând mai departe, la o altă tarabă îl întâlnim pe nea Titi, un bărbat puternic, cu mâinile zdravene și grădină proprie acasă, la Lungulețu, Dâmbovița.
„Am venit cu mașina burdușită de varză! Prima recoltă de toamnă. E fragedă, fragedă. Din grădina mea, pe cuvânt de onoare. Vând în piețe de 40 de ani, de când m-a dus tata prima oară la târg la Lungulețu. Acolo varza și cartoful sunt de bază. Asta-i varză pricopsită, merge de băgat la butoi pentru sarmale. Să vezi ce mulțumită o să fie doamna acasă”, e mesajul către clienți.
Nea Titi dă kilogramul de varză cu 3,99 de lei. Are preț de supermaket, dar și clienții lui: „Încă nu e timpul de murat. Mai pe final de octombrie, atunci o să fie agitația mare, mare. Asta-i bună acum de-o mâncărică: o toci, o bagi la cuptor cu ceva carne. O nebunie!”
Bătălia pentru gogoșari și castraveți
Nu mergem prea mult că ne „lovim” de tarabe pline cu gogonele. Iar lumea deja cumpără să le bage la borcan. Gogonelele sunt murăturile preferate de mulți dintre români. Pentru că sunt crocante, zemoase, acrișoare și merg foarte bine cu multe mâncăruri. Kilogramul variază acum între 3 și 6 lei, în funcție de mărimi.
Aceeași situație și la gogoșari, care în Crângași se vindeau pe majoritatea tarabelor cu 6 lei, iar castraveții pentru murat costau 5 lei kilogramul.
De exemplu, pentru un borcan zdravăn de gogoșari în oțet sau în saramură aveți nevoie de cel puțin cinci kilograme. Gogoșarii se spală în apă rece și se taie în bucăți potrivite. Între timp, trebuie să mai aveți acasă oțet, ulei, boabe de piper, foi de dafin și hrean.
Dacă vreți să puneți și castraveți murați aveți nevoie de cel puțin cinci kilograme. Apoi nu uitați să cumpărați sare grunjoasă, zahăr, foi de dafin, țelină, morcovi, șemințe de muștar, usturoi, dar și mărar uscat.
La târgul de la Agronomie, prețuri duble
De la Piața Crângași până la târgul de la Agronomie sunt doar cinci stații de tramvai. În fiecare weekend în curtea de la Agronomie e târg, cu produse tradiționale obținute în gospodării țărănești.
Doar că prețurile sunt duble, dacă nu triple față de piețe! Chiar și așa, lumea cumpără fără să stea pe gânduri. Mulți vânzători explică diferența de preț prin faptul că produsele lor sunt bio. Dacă în Crângași vintele erau 5 lei kilogramul, aici erau 10 lei.
Ardeiul gras sau cel capia se vindea tot cu 10 lei, dublu față de piață. Șocul a fost la roșii: dacă în piețe kilogramul costă 8-10 lei, la târg acestea se vindeau și cu 20 sau 40 de lei! Iar pentru un kilogram de varză, cumpărătorii trebuiau să plătească 5 lei, cu 2 lei mai mult decât în piață.
Foto: Hepta