În urma testelor efectuate, la nivel extins, în rândul angajaţilor Penitenciarului Bucureşti-Jilava, alţi trei poliţişti de penitenciare care îşi exercitau atribuţiile de serviciu în sectorul administrativ au fost confirmaţi pozitiv COVID-19, anunță autoritățile. Aceştia fac parte din grupul contacţilor atribuiţi cazurilor anterior confirmate, anunță Agerpres.

Primele rezultate ale testelor efectuate în rândul persoanelor private de libertate au fost negative. Procesul de testare continuă

ANP precizează că, până în prezent, cu excepţia celor şase cazuri de angajaţi confirmaţi COVID-19, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Bucureşti-Jilava.

Administraţia locului de deţinere aplică îndrumările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. Totodată, se continuă implementarea măsurilor igienico-sanitare, monitorizarea medicală a tuturor deţinuţilor şi triajul epidemiologic al angajaţilor, la intrarea şi ieşirea din serviciu, conform planificărilor, menţionează ANP.

În prezent, activitatea penitenciarului se desfăşoară în condiţii normale, fără disfuncţionalităţi, atât din punct de vedere administrativ, cât şi operativ, a adăugat ANP.

Un angajat al Penitenciarului Bucureşti-Jilava a fost confirmat cu noul coronavirus pe 21 aprilie, un altul – pe 23 aprilie, iar al treilea – pe 25 aprilie. 

Urmărește-ne pe Google News