Avocații lui Dragnea susțin că acest bilețel ar reprezenta proba „forte” a anchetatorilor pentru care l-au acuzat pe acesta și de fapta de constituire a unui grup infracțional organizat.

Cu toate acestea, afirmă avocații, justificarea existenței acestui bilețel este aceea că persoane din Tel Drum urmau să îl ajute pe Liviu Dragnea să își reînoiască dosarul de vânătoare.

Mai precis explică unul dintre avocați Dragnea urma să înoiască dosarul de vânătoare pe care îl avea la o asociație de profil.

În acest context, pentru că nu putea ajunge, Dragnea și-ar fi trimis fostul șofer cu aceste date cu caracter personal pentru a le lăsa unei persoane din Tel Drum care urma să îl ajute, în contextul în care și această persoană era înregistrată la aceeași asociație.

Potrivit apărării lui Liviu Dragnea, în luna august, procurorii l-ar fi audiat și pe fiul șefului PSD, Valentin Dragnea, legat de acuzațiile din acest dosar.

Acesta ar fi fost întrebatîn legătură cu un contract încheiat între Tel Drum și o firmă a acestuia.

Averi sub sechestrul DNA

Procurorii anticorupție au pus sub sechestru bunuri mobile și imobile găsite pe numele celor din dosarul Tel Drum în care sunt cercetate fapte de corupție, pretins comise de Liviu Dragnea și alte persoane, spun surse judiciare.

Potrivit acestora, marți, toți suspecții din dosar au fost citați să se prezinte pentru a li se aduce la cunoștință această măsură, așa cum cere procedura legală în vigoare.

Aceleași surse menționează că tot pentru marți s-ar putea să se prezinte în fața procurorilor și președintele PSD, Liviu Dragnea.

Dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, obținere de către Tel Drum de fonduri europene cu acte false și constituire de grup infracțional organizat, fapte pe care le-ar fi comis când era președinte al Consiliului Județean Teleorman. Procurorii i-au adus la cunoștință acuzațiile în urmă cu o săptămână.

Tot atunci au fost puși sub acuzare, în același dosar, Marian Fișcuci, un apropiat al lui Dragnea, acționar majoritar scriptic al firmei Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, și Florea Neda, reprezentant al Tel Drum, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News