UPDATE 12.30: Prefectul de Arad a declarat că haosul de la graniță se produce pentru că românii care se întorc acasă sunt puși să completeze chestionarul epidemiologic.

În ceea ce-i privește pe cei ce trec granița în România cu autoturismele, au avut prioritate mașinile cu femei însărcinate și cu copii mici, spune prefectul.

„Am extras din coloană mașinile care aveau ca și pasageri copii și femei gravide, ca să le ducem cu prioritate, să nu-i mai ținem. Se produce haos pentru că se completează acele declarații și asta durează. Din cauza asta și oamenii sunt puțin nervoși, mulți dintre ei scriu greu, alții nu știu să scrie. Ei se duc în izolare, dar trebuie să existe declarația cu datele de identificare. Noi aici la Arad îi controlăm, aici au intrat sute de mii de oameni și încă stăm bine”, ne-a spus Gheorghe Stoian.

8.000 de români au intrat în țară prin Ungaria

Potrivit Poliției de Frontieră, sâmbătă, 16 mai, au intrat în țară 8.000 de români.

„În data de 16.05.2020, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 21.200 de persoane şi 11.800 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.000 de persoane cu 6.500 de mijloace de transport. Numărul cetătenilor români (mai putin șoferii de automarfare si lucrătorii transfrontalieri) care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei de la frontiera comună cu Ungaria a fost de aproximativ 8.000 (PTF Nădlac 1 – 3.810, PTF Nadlac 2 – 2.967, PTF Borş – 954 etc.)”, transmite Poliția de Frontieră.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Transportul de la vamă în starea de alertă, pe bani

Mulți dintre cei ajunși la vamă sunt nemulțumiți, deoarece trebuie să-și plătească transportul până acasă. Oamenii spun că nu sunt de acord, deși legislația este clară: transportul se face contra cost în starea de alertă.

Potrivit prefectului, în Vama Nădlac I sunt microbuze și autobuze de la firma care a realizat transportul și câtă vreme România s-a aflat în stare de urgență. Numai că spre deosebire de atunci, acum oamenii trebuie să scoată bani din buzunare. Mulți au venit cu autocare din Germania și Austria, au plătit bani frumoși, iar de la un punct au fost nevoiți să ia taximetre.

„Sunt în punctul de trecere microbuze și autobuze de la firma care a realizat transportul și până acum. Diferența este că de când a încetat starea de urgență transportul se asigură contra cost. Fac față, numai că mulți nu vor să urce contra cost. Trebuie să ne gândim și noi: dacă nu era situația asta deosebită cum ajungeam acasă.

Au fost și 24 de ore când au intrat 600 de oameni pe jos. Până în punctul de trecere a frontierei au plătit bani foarte mulți. Vin cu diferite firme de transport din Austria, din Ungaria. Ieri am stat undeva de la ora 11 până la 2 noaptea, am vorbit cu oamenii.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Au înțelegeri cu firme, îi lasă la o anumită distanță față de frontieră să-i mai ducă și cu taximetrele. Lasă de la 200 la 500 de euro, mai merg și pe jos. Noi am încercat să facem tot ce a fost omenește posibil, am insistat să deschidem Borș și Nădlac 2 și pentru autoturisme. La Nădlac 1 am deschis două sensuri de intrare pentru persoanele care vin pe jos”, ne-a mai spus Gheorghe Stoian, prefectul de Arad.

Continuă haosul la graniță, unde sunt cozi uriașe încă de ieri. Oamenii au protestat, fiind nemulțumiți de felul în care au fost tratați de autoritățile de la frontieră

În continuare se înregistrează timpi mari de aşteptare la intrarea în ţară din Ungaria, atât prin PTF Nădlac, cât şi la Nădlac II şi Borş. La PTF Nădlac, timpul de aşteptare estimat este de 480 de minute. Şi pe ieşirea din ţară către Ungaria sunt coloane, dar timpul de aşteptare este mai redus.

Potrivit aplicaţiei Poliţiei de Frontieră, „Trafic online”, pentru intrarea în ţară, la Nădlac se aşteaptă 480 de minute, la Nădlac II se aşteaptă 250 de minute, iar la Vama Borş timpul de aşteptare este de 100 de minute.

Pentru ieşirea din ţară a autoturismelor se aşteaptă 180 de minute la Nădlac, 30 de minute la Nădlac II şi 40 de minute la Borş.

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Şi camioanele aşteaptă, la Nădlac II, 210 minute pentru intrarea în ţară şi 50 de minute pentru ieşire.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, la Nădlac sunt deschise 7 artere pentru intrare şi 6 artere pentru ieşire.

”Timpi de aşteptare din cauza anchetei epidemiologice efectuate la intrarea în ţară. Pe sensul de ieşire din România: valori mari de trafic şi verificări amănunţite ale autorităţilor de frontieră ungare”, a precizat Poliţia de Frontieră.

Şi sâmbătă s-au înregistrat mari timpi de aşteptare în vămile de la graniţa cu Ungaria, unii dintre şoferi declanşând un protest spontan.

Pe durata stării de alertă, persoanele care vin în ţară dintr-o călătorie internaţională nu mai sunt obligate să stea două săptămâni în carantină instituţionalizată şi se pot izola la domiciliu, împreună cu familia. 

nadlac7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump preia conducerea în Pennsylvania și este ca și câștigător. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump preia conducerea în Pennsylvania și este ca și câștigător. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI