Nu ştiu cum arată lumea, pentru că tot ce văd este întunericul, însă au acum şansa să şi-o imagineze, citind despre ea în alfabetul latin, cu ajutorul mâinilor. Este vorba despre copiii născuţi cu deficienţe de vedere, pentru care tabletele ministeriale şi abecedarele promise n-au nici o importanţă. Asociaţia “Vedem Împreună” a creat pentru aceştia un abecedar special, primul de acest gen din Europa, cu ajutorul căruia cei mici învaţă să citească în alfabetul latin, prin “palpare”. Pe fiecare foaie, este tipărită în relief câte o literă, de mână şi de tipar, în alfabetul latin, dar şi corespondentul acesteia în limbajul Braille. Alături este un cuvânt care începe cu acea literă, ilustrat cu o fotografie, tipărite tot în relief.
Vor să extindă proiectul
“Noi le spunem ghicitorile, iar ei găsesc răspunsul, care începe cu litera pe care noi o studiem în ziua respectivă. E un abecedar simplu”, ne-a explicat Liviu Ittu, managerul proiectului şi preşedintele asociaţiei, care ştie şi el cum e să nu vezi. După două luni, copiii citesc la fel de bine precum cei care nu au deficienţe de vedere. Şi pentru că totul a mers aşa de bine, s-a luat hotărârea să se mai tipărească un volum, de data aceasta cu texte scurte. Asociaţia condusă de Ittu doreşte să editeze şi un manual de matematică, cu ajutorul căruia micuţii să înveţe cifrele şi să socotească. Profesorul vrea să extindă proiectul şi la alte şcoli speciale din ţară, însă este nevoie de sponsori pentru tipărirea cât mai multor astfel de cărţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro