Comentează„Plogging”
este un concept de strângere a gunoaielor în alergare, este de origine suedeză
și este compus din două cuvinte: „jogging” și „plocka up” („a ridica”, în
suedeză”).
„Presupune adunarea gunoaielor în timpul alergării, dar noi l-am adaptat puțin pentru că, la câte gunoaie găsim aruncate, nu putem alerga cu sacul în spate”, glumește Roxana Lupu.
Roxana este,
alături de Raluca Mihăilă, inițiatoarea mișcării „Plogging pentru România”. Au
împreună o companie de comunicare și o asociație, Club Sportiv Adrenallina
Media, care promovează sportul, mișcarea, sănătatea și protecția mediului.
Toate acestea
adunate au dus la plogging. Un plogging adaptat la contexul românesc.
Groapa de
gunoi a Europei
Din păcate,
România nu stă foarte bine la capitolul curățenie și protecția mediului.
Țara noastră
a ajuns să fie un fel de groapă de gunoi a Europei și o destinație pentru
gunoaiele din Vest din cauza costurilor reduse de incinerare și a legislației
foarte permisive. Zeci de transporturi ilegale de deșeuri intră în România în
fiecare săptămână, arată un reportaj făcut de postul de
televiziune France24 anul trecut. Distrugerea unei tone de gunoi poate ajunge
și la 250 de euro în țările din vestul UE, în timp ce în România prețul este de
doar 17 euro, spun jurnaliștii francezi.
Arderea ilegală a deșeurilor generează poluare și
ne-a adus în punctul în care am avut, de curând, o poluare record în Capitală. O reacție în lanț dăunătoare.
Pe lângă
asta, nici acum nu reciclăm pe cât ar trebui, ba chiar avem a doua cea mai slabă rată de reciclare din Europa.
O tonă de
gunoaie din pădurea Trivale
Poate cele de mai sus ar fi reprezentat probleme mai puțin grave, dacă deasupra lor nu ar fi stat și indiferența și neglijența românului, care aruncă orice, oriunde apucă.
De aici și ideea Roxanei și Ralucăi, care știu că nu pot face minuni, însă speră ca, puțin cu puțin, acțiune cu acțiune, să-i determine pe oameni să respecte mai mult spațiile verzi.
Prima ediție
de plogging organizată de Roxana și Raluca a avut loc anul trecut, în pădurea
argeșană Trivale. Au plecat de-acolo după câteva ore cu o tonă de gunoaie.
„Mare ne-a
fost mirarea să vedem cât de multe gunoaie am strâns. Aproape o tonă!”, își
amintește Roxana.
Am vrut să
vedem ce înseamnă plogging și cum a fost acest concept adaptat la situația
României. Am adunat cot la cot cu voluntarii gunoaiele de pe marginea drumului.
Am văzut, cu această ocazie, și ce mai aruncă românii din mașină printre
copaci: aspiratoare, covoare, haine, obișnuitele peturi, materiale de construcție,
discuri de vinil, casete vechi de muzică populară.
Și măști de
gaze. „Potrivite pentru vremea coronavirusului”, cum spunea un ciclist.
Spre Fețeni, cu bicicleta. Și pe jos
Am plecat sâmbătă dimineață din Râmnicu Vâlcea spre pădure, fiecare cum a putut, cu mașinile, ori cu bicicletele.
Întâlnirea de
grup pentru organizare, care a avut loc pe terasa unei pensiuni, nu a durat mai
mult de jumătate de oră. Toți, amatori de sport, familii cu copii, cicliști de
la clubul de Cicloturism Vâlcea, păreau că știu ce au de făcut, pentru că au
mai trecut prin asta: strângem gunoiul, umplem sacii – „pe toți, și mai
aducem!” -, mergem la masă, apoi ieșim la alergare.
Echipați cu adidași sau bocanci, pantaloni de trening sau colanți pentru alergare, am lăsat mașinile pe o platformă, în câmp deschis, departe de pădure, și ne-am continuat drumul pe jos, pe șosea, vreo 20 de minute.
Ne-am oprit
la ceva ce putea fi ușor comparat cu o ghenă de gunoi mai mare de la parterul
unui bloc cu zece etaje și cinci scări.
Printre
copaci, la vale de șosea, trona mizeria. Pământul nici nu se mai putea vedea de
ambalaje de plastic, peturi și doze de bere, cauciucuri vechi și cârpe.
„Ia uite
ce e aici! Hai, scoateți sacii și mănușile, că avem de lucru”, a strigat
cineva. Și ăsta a fost semnalul.
Cum se poate
face o casă din plastic și hârtie
Am stabilit de la început că din mica groapă de gunoi trebuie să colectăm selectiv, la fel cum facem – sau ar trebui să facem – acasă: gunoiul menajer într-un sac, peturile într-un alt sac, dozele de aluminiu separat, materialele de construcție scoase și ele din vale și lăsate pe marginea drumului. Eu am fost, în primă fază, responsabilă cu hârtia și cartonul, dar după ceva timp, m-am pomenit că trag după mine trei saci cu trei tipuri de gunoi.
„Primăria
va veni după cele menajere și după materialele de construcție”, ne explică
Roxana, în timp ce noi toți eram deja cu mănușile în mâini și sacii pregătiți.
„Reciclabilele le punem deoparte”.
Deșeurile
reciclabile înseamnă hârtie, plastic și doze de aluminiu. Ele au fost puse
deoparte pentru Asociația Fii Om pentru Om și Mediu, care ajută copiii din
familii defavorizate.
„Este o fundație care a aflat despre evenimentul nostru, ne-a contactat și s-a oferit să vină să ne sprijine și să colectăm selectiv. Banii obținuți din reciclarea materialelor strânse aici vor merge la fundație”, explică Roxana.
Practic, un
ajutor reciproc. Îngerul păzitor din umbră al asociației este polițistul
Eusebiu Predonescu.
De curând a ajutat doi frați crescuți de
o bunică în Șirineasa, care stăteau într-o casă improvizată din lemne și
covoare. Le-a construit o nouă casă de la zero cu materiale cumpărate din bani
veniți în mare parte de la firma de reciclare la care asociația duce deșeurile.
Un disc de vinil luat ca suvenir
Oamenii mișună în sus și-n jos în vale pe măsură ce umplem sacii, iar în jurul nostru locul începe să arate a pădure. De sus se numără sacii umpluți: zece, 20, 40.
„Avem mai multe locații în plan, vrem să
facem în fiecare lună o acțiune de plogging. Următoarea destinație este
Suceava. În general, majoritatea zonelor verzi din preajma orașelor sunt pline
de gunoaie. Oriunde ajungem, e muncă de făcut”, explică Roxana.
Un tânăr flutură în aer o casetă veche cu banda intactă. „Ia uite ce am găsit. Muzică populară!”.
Mai departe de el, un puști ține mândru în mână un disc de
vinil puțin zgâriat, cu o expresie de parcă ar vrea să spună că discul lui e
mai bun decât casetele vechi. Îi cer să mă lase să îi fac o poză.
„Bine, dar o să-l iau acasă, vreau să-l păstrez”, îmi
spune. Până i l-am dat înapoi, nu s-a îndepărat prea mult.
„Suferă oamenii, suferă animalele”
Printre voluntari s-au numărat și Daria și Patrisia, două
fete de 11 și, respectiv, 10 ani. Sacii pe care au reușit să-i umple cu gunoaie
cântăreau, probabil, mai mult decât ele.
„Planeta ar fi mult mai sănătoasă dacă nu am arunca tot felul gunoaie și chestii de-astea. Și eu încerc să evit să arunc gunoaie pe jos. Asta le spun și prietenilor mei, să nu mai aruncăm, să nu ne mai batem joc de această planetă pentru că sunt foarte mulți oameni care suferă din cauza asta. Și foarte multe animale, desigur”, spune Daria, cu tăria unui om mare.
Am făcut echipă împreună și ne-am împărțit toate trei responsabilitățile: una a ținut sacul, celelalte două am aruncat peturile în el.
„Unii oameni aruncă gunoaie în pădure și
poate aruncă doar un singur lucru, dar aceste lucruri se adună și o să devină
foarte multe și așa, aerul nostru o să devină foarte toxic. Eu
încerc să reciclez cât se poate și am venit aici să salvez această pădure”, a
mărturisit și Patrisia.
Alergarea
Dealul Capela este unul dintre reperele orașului Râmnicu Vâlcea. Acolo am alergat, în partea a doua a acțiunii de plogging, pe o potecă făcută în mulți ani de picioarele turiștilor.
„Nu ești încălțată potrivit. Alea sunt încălțări de
plimbare, nu de alergare”, mă ceartă Alex, în timp ce îmi prezintă traseul de
jogging.
Alex este militar și pasiunea lui este sportul. Urcarea pantei de la șosea până în vârful dealului a fost floare la ureche pentru el. Pentru mine a fost suficient cât să spun că am făcut mișcare cât pentru toată săptămâna următoare.
„Merg, sunt ușoare, pot să alerg”, îi răspund, dar nu pare impresionat.
Am alergat – sau cel puțin am încercat să alerg, pentru că după primii 500 de metri, gâfâiam de parcă terminasem un semimaraton – pe potecă, în sus, de unde am putut vedea orașul și pădurea Fețeni în depărtare. Am rămas repede în urma celorlalți alergători și bicicliști și am făcut cale-ntoarsă, să-i aștept.
Cei mai rezistenți au terminat traseul fără să pară nici măcar puțin obosiți.
La finalul zilei, fiecare s-a ales cu câte ceva: pădurea Fețeni, cu șase tone de deșeuri mai puțin. Iubitorii de natură, cu satisfacția că au mai făcut o faptă bună pentru mediu. Bicicliștii și amatorii de sport, cu mișcare în aer liber alături de foarte mulți prieteni.
Iar eu, cu 25.000 de pași contorizați de FitBit, durere de picioare și febră musculară.