Scandalul a pornit marţi noapte, în momentul în care lui Cristian S. de 39 de ani, din Roşiori, i-a fost adus înapoi motoscuterul pe care îl împrumutase unui verişor. Vasile Chelaru, de 40 de ani, i-l ceruse duminică pentru a merge până la Unţeni. Deşi s-a oferit să remedieze defecţiunile provocate la motoscuter, verişorul acestuia a refuzat. După ce a consumat mai multe pahare de băuturi alcoolice, acesta şi-a adus aminte şi a mers să se răzbune pentru pana provocată de vărul său. „I-am spus să îmi dea roata şi să merg a doua zi în oraş să o fac. Acum a venit la mine şi a început să ţipe şi să facă scandal. Mi-a dărâmat gardul şi strica prin curte. Fratele meu stă aproape şi a venit să încerce să-l liniştească, dar el a luat un pripon şi i l-a înfipt în burtă”, a povestit Vasile C.
Acesta a sunat imediat la 112, fratele său, Gicu Chelaru de 45 de ani, prăbuşindu-se într-o baltă de sânge. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a ajuns în scurt timp la faţa locului şi l-a preluat pe bărbat, care a fost dus direct în sala de operaţii, din cauza gravităţii rănii. „Am preluat un pacient care prezenta o plagă înjunghiată, penetrantă, hipocondru drept. Starea lui se deteriorează de la minut la minut”, a precizat Bogdan Ursu, medic de gardă în cadrul SJA Botoşani.
Medicii l-au operat câteva ore pe bărbatul înjunghiat, bucata de metal pătrunzând adânc în cavitatea abdominală, afectându-i organele interne. Acesta a fost ulterior internat pe reanimare în stare gravă. Poliţia a început o anchetă, urmând ca în urma concluziilor medico-legale să se decidă dacă agresorul va fi cercetat pentru vătămare corporală sau pentru tentativă de omor, în funcţie de gravitatea rănilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Animalul rar care a fost observat pe teritoriul României. Are un obicei ciudat de la care nu se abate niciodată
FANATIK.RO
Animalul rar care a fost observat pe teritoriul României. Are un obicei ciudat de la care nu se abate niciodată
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI