Credeaţi că în marile magazine nu se fumează? Ei bine, nu. Aşa prevede legea, cel puţin. Un exemplu în acest sens îl reprezintă magazinul Unirea, din buricul Bucureştiului, probabil cel mai cunoscut centru comercial din ţară.
Aici, mai exact la etajul 4, e raiul fumătorilor. Poţi să fumezi cât vrei, unde vrei, înainte de a mânca sau după, oricând ai chef. La etajul 4 ajungi din magazin pe scările rulante.
“Bună ziua! Bine aţi venit! Un suc, o cafea? Să ştiţi că aici puteţi să şi fumaţi!”, te îmbie tinere drăguţe imediat ce ai ajuns în zona restaurantelor. Asta, deşi pe toţi stâlpii sunt lipite afişe pe care scrie mare: “Fumatul Interzis”.
Barmanii sudează ţigările
Pe mese nu există scrumiere, însă odată ce te-ai aşezat pe scaun, ospătarii care vin să-ţi ia comanda aduc cu ei şi o farfurie în care să poţi scruma. În pauzele dintre prepaparea a două fresh-uri sau a două cafele, barmanii sudează “ţigările”.
O problemă mare o reprezintă aici ieşirile de urgenţă. În afară de scările rulante şi culoarul lung care duce spre parcare, în caz de incendiu, oamenii nu ar avea pe unde să se salveze. Chiar săptămâna trecută aici a avut loc un incident.
S-a aprins hota de la unul din restaurante. Din fericire, angajaţii au reuşit să stingă singuri focul şi nu au fost alte probleme. Foarte periculos, având în vedere că tot la etajul patru se află şi o zonă de joacă pentru copii. Se pare că pompierii cunosc situaţia, dar nu dau nici o amendă, şi nici reprezentanţii de la Protecţia Consumatorilor.
Contactaţi telefonic în legătură cu acest subiect, administratorii magazinului din buricul Capitalei pasează responsabilitatea la chiriaşi. “În conformitate cu prevederile contractelor de închiriere şi cu Regulamentul de Ordine Interioară, pe tot cuprinsul centrului comercial se interzice cu desăvârşire fumatul, fiecare chiriaş fiind direct răspunzător de eventualele daune materiale şi morale ce decurg din neîndeplinirea acestor prevederi”, ne-a declarat Eugen Ionescu, reprezentantul Serviciului Contracte din magazinul Unirea.
Cert este că amenzile în acest caz ajung până la 5.000 de lei, asta dacă autorităţile statului şi-ar face treaba.