Tatăl ei a fost diplomat
La o cafea amară, chiar două, fosta soţie a lui Petre Roman îmi povesteşte despre viaţa ei. Mai ales că în 19 aprilie va împlini 71 de ani. Pe cel care i-a fost soţ vreme de 32 de ani îl numeşte scurt, dar cu voce încă plină: “Petre”. Şi-aduce aminte cu duioşie de părinţii ei, Ion şi Maria Georgescu. Tatăl, diplomat de carieră, numit prin decret regal în 1945, când a şi fost trimis la ambasada noastră din Varşovia. Apoi a fost un “pionier” al deschiderii relaţiilor româneşti cu lumea arabă. “De aceea am şi învăţat la şcoli franţuzeşti, şi în Polonia, şi în Egipt. Până când tata a decis că trebuie să merg la o şcoală românească, în ţară”. Dar Ion Georgescu a mai rămas să deschidă primele ambasade româneşti şi în Bagdad, şi în Alger. “Nu uit ce-mi spunea: «Draga mea, intelectualii români sunt de două feluri: în varianta bună sunt laşi, iar în varianta rea sunt şi trădători »”. Poate de aceea Mioara Roman îi consideră pe intelectuali printre principalii vinovaţi pentru starea de azi a ţării.
A lucrat 17 ani la Radio Bucureşti
Sunt nenumărate poveşti de spus, de la garsoniera confort 2 din Vitan, la cele despre Walter Roman, tatăl fostului prim-ministru. Sau cele despre Radio Bucureşti Internaţional, locul în care a muncit 17 ani, între 1964 şi 1981, ca şefa secţiei arabă. “Ştii când am înţeles că oamenii mă apreciază? Prin 74-75, când trebuia să primesc vot de blam şi să fiu dată afară de la Radio, că familia Ceauşescu se supărase pe mine că n-am vrut să merg să fiu translatorul lor. Nici un coleg n-a votat împotriva mea. Aşa am rămas acolo până în 1981”.
«A zis că vrea să îmi dea o lecţie»
Ajungem inevitabil la divorţ. Îşi aprinde o ţigară în timp ce-o dojeneşte pe Sara, care vrea morţiş să se suie la mine-n braţe. “Crezi că mă interesa pe mine cine ştie ce piţipoancă din viaţa lui Petre? Sau că o fi avut o relaţie cu Oana Sârbu sau cu alta? Nici pe el nu l-au interesat, de fapt, doar că n-a ştiut niciodată să facă diferenţa între o gâscă şi o lebădă. Însă primeam telefoane urâte, de ameninţare, cu înjurături. N-am putut să nu-i reproşez asta. Iar el, într-o zi, mi-a spus că pleacă trei zile de acasă, doar ca să îmi dea o lecţie. Că se săturase de reproşuri. Apoi, a intrat în funcţiune maşinăria presei, care l-a tot arătat că face şi drege şi se întâlneşte cu nu ştiu cine. Şi, de aici, m-am hotărât să bag eu divorţ”. Trage aer în piept ca şi când ar ofta, apoi continuă.
Nu crede că fostul soţ este fericit
“După un an, mă suna să-mi spună că el nu vrea nici să se recăsătorească, nici să facă alţi copii. Cred că de aceea nici nu mai vorbeşte cu mine. Îi face rău. Aici era atmosfera lui, «acasă» al lui, nu unde trăieşte acum. Eu nu cred că e fericit, oricât ar arăta altceva în public”.
Soții Mioara și Petre Roman, la începutul anilor ‘90, când păreau un cuplu de nezdruncinat (foto: Gabriel Miron) →
Îşi aprinde o altă ţigară. “De fapt, era inevitabil să se ajungă aici. Eu bănuiam ce-o să se întâmple cu Ceauşescu, cu sistemul. Aşteptam Revoluţia ca să divorţez!”. O privesc uimit. “Da, nu te mira. Petre are un foc în el, o încrâncenare, dar şi o voinţă teribilă. În umbra lui nu poate creşte nimic. E copleşitor. Chiar şi pentru propria familie, propriii copii. Şi voiam să divorţez tocmai ca să salvez copiii. Ştiam că, de va intra în politică, un om cu principiile lui, cu cinstea, dar şi cu intransigenţa lui, îşi va face mulţi duşmani. Iar familia va fi o ţintă pentru toţi. Iar familia Roman asta a şi devenit după 89: o ţintă pentru toţi comuniştii şi, mai ales, pentru sovietici. Petre e un «lup singuratic», de fapt. Aşa a fost în politică şi, cred, şi în sufletul lui”, mai spune ea.
“Lumea spune că m-am îmbogăţit după Revoluţie. Sunt mai săracă acum decât înainte de 1989. Aveam un apartament de 100 de metri pătraţi pe Calea Victoriei. Al meu, primit de la Radio. Dar l-am vândut, ca să ajut fetele. Iar în casa asta am băgat, eu, din banii mei, cam 60.000 de euro. O casă făcută în ‘63, nelocuită vreo 12 ani înainte de Revoluţie, nu una naţionalizată”, spune Mioara Roman.
↑ Casa în care Mioara Roman locuiește după 1990 a fost construită în 1963, chiria pentru ea fiind fixată, din noiembrie 2008, la 6.000 de euro pe lună
Deşi primită de la ICRAL, casa a fost trecută în urmă cu câţiva ani în administrarea Regiei Protocolului de Stat. Iar din noiembrie 2008, aceasta pretinde o chirie de 6.000 de euro pe lună. Una peste alta, datoria Mioarei Roman, ameninţată cu evacuarea, invocată de instituţie, s-ar ridica la peste 220.000 de euro, cu tot cu penalităţi. Între cele două părţi există un proces aflat pe rol.
Îşi punea prosoape sub haine ca să pară mai plină
Mi-arată câteva poze vechi. “Mi se spunea că-s prea slabă. Şi eu, şi sora mea ne prindeam prosoape sub haine, ca să părem mai plinuţe. Am avut aceeaşi greutate de la 18 la 50 de ani. Dar după 89 am luat 20 de kile. Stresul, agitaţia, grijile mi-au dereglat metabolismul. Dar nu-i aşa că nu arăt prea rău pentru cineva la 71 de ani? Plus că n-am urmă de celulită”, mă întreabă zâmbind cu cochetărie.
Așa arăta Mioara la 23 de ani (foto stânga). Mioara, în ziua nunții cu Petre Roman, la 26 aprilie 1975 (foto dreapta) | fotografii: arhivă personală
Sara mă lipăie aprobator. Brusc, se ia curentul. Doamna Roman intră în fibrilaţie. Se agită, dă telefoane. “I-am dat Oanei banii! O omor dacă n-a plătit”, o aud strigând cuiva. E schimbată la faţă. Bănuieşte că şi ăsta e doar un alt «mesaj» din strategia alungării ei din casă. “N-am ce face. O să mă sinucid! Ce pot să mai fac?”, spune ridicând din umeri.
Prima oară s-a măritat la 20 de ani
După o încercare nereuşită la Drept, Mioara urmează cursurile Facultăţii de Limbi Străine, secţia arabă. La vârsta de 20 de ani se mărită cu Iosif Zilahy, pe care l-a cunoscut în sala de scrimă, sport pe care-l practicau amândoi. Căsnicia durează , “pe hârtie”,12 ani, perioadă în care se naşte, la 22 iulie 1967, Catinca.
George Popa, întâia mare iubire
Urmează ceea ce Mioara Roman numeşte “prima mea iubire ca femeie, nu ca adolescentă”. O pasiune teribilă trăită cu un coleg de radio, cu 10 ani mai în vârstă decât ea, ce va dura trei ani. “George Popa îl chema. Trăieşte de mulţi ani în Italia”, mărturiseşte doamna Roman.
În vara lui 1973 începe relaţia cu Petre Roman, cu şase ani mai tânăr, dar pe care-l ştia de copil. La 26 aprilie 1975 cei doi se căsătoresc, iar la 13 aprilie 1976 se naşte Oana. Revoluţia “o prinde” pe Mioara Roman profesoară la Facultatea de Litere, Secţia limbi orientale. În luna februarie a anului 2007, cade “trăsnetul” veştii că Petre Roman şi-a părăsit soţia pentru mult mai tânăra cântăreaţă Silvia Chifiriuc. Două luni mai târziu, pe 6 aprilie, Mioara şi Petre Roman divorţează. De atunci, cei doi au rupt aproape orice legătură, în ciuda trecutului comun.