Aflat la 22 de kilometri de Râmnicu Săract, aproape de limita dintre județele Buzău și Brăila, lacul Amara a devenit un loc complet secat. „Balta era foarte frumoasă, o apă bună, aveam pește, prindeam pește, mai mâncam un pește… Acum s-a uscat. Seceta!”, spune un localnic, pentru Digi24.
Un altul a povestit, pentru ȘtirilePROTV, că „în primăvară mai era ceva apă”. „A fost secetă foarte cruntă și a scăzut… Nu mai e picătură de apă. Anul trecut mai era ceva pește, acum doi ani era destul de mult pește și acum nu mai există nimic”. „E dezastru, păsările sălbatice deja au părăsit zona”, a spus un alt localnic.
Profesorul de geografie Macovei Urache pune fenomenul pe seama încălzirii globale, dar spune că există și alte cauze specifice, precum și mutarea cu câțiva kilometri a cursului râului Buzău.
„Buzăul trebuie adus pe cursul vechi, inițial, undeva aici, la 500 m de lac. Și problema se rezolvă. Temporar, pentru că dacă va continua încălzirea globală și oamenii nu fac nimic, împăduriri, oprirea gazelor cu efect de seră, atunci e posibil să dispară lac după lac, râu după râu și viața odată cu acestea”, a explicat profesorul pentru sursa citată.
Fără ploi și cu temperaturi extrem de ridicate, situația riscă să se repete și în alte zone din țară.