În cripta familiei Lahovary, aflată în Cimitirul Bellu din Capitală, se odihnesc, mai nou, bunicul lui Marian Vanghelie, Constantin Nicolae, şi Liana Bojan, o altă rudă a primarului. Constantin Lahovary (72 de ani), ultimul descendent al generalului, a aflat cu stupoare de acest lucru în urmă cu două zile. “Acolo se odihneşte neamul Lahovary de mai bine de un secol. Iacob a fost îngropat în 1907. Cu ce drept vine acum Vanghelie să îşi îngroape bunicul?”.

Îşi va angaja un avocat

Constantin Lahovary susţine că de câţiva ani se zbate să afle care este statutul capelei. “Din 2008, tot bat pe la uşile Administraţiei Cimitirelor. Nimeni nu mă bagă în seamă. Acum aflu cu stupoare că mormântul e ocupat de rudele lui Vanghelie. Capela familiei a fost luată abuziv!”. El vrea cu orice preţ să afle ce s-a întâmplat cu osemintele generalului: “Cred că Vanghelie mi-a luat morţii şi i-a aruncat la groapa de gunoi”. Constantin Lahovary se va consulta cu un avocat pentru a recupera capela. “Din ce ştiu eu, aceasta a fost luată în concesiune din 1950 de către familia mea, pe o perioadă de 99 de ani. Asta înseamnă că până în 2049 ar trebui să fie a noastră”.

Cine a fost Iacob Lahovary

Iacob Lahovary (1846-1907) a fost general, om politic, şef al Marelui Stat Major, ministrul de război şi ministrul afacerilor externe. A fost declarat erou naţional şi înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti cu onoruri militare.

Marian Vanghelie: «Nu am ştiut istoria locului»

Marian Vanghelie (foto) susţine că e proprietar de drept al capelei: “E adevărat că bunicul meu este înhumat la Cimitirul Bellu. Eu nu mă simt dator cu nimic. Nu am ştiut istoria locului. Am cumpărat locul de pe piaţă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News