Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost transferat la spitalul universitar Germans Trias i Pujol (Can Ruti) din Badalona, ​​cu mai multe răni grave, dar viața sa nu este în pericol. Surse apropiate familiei jucătorului de la Barça și al echipei Spaniei au confirmat pentru Cadena Ser că Nasraoui este stabil.

Mossos dEsquadra au preluat ancheta atacului asupra tatălui fotbalistului Barelonei și agenții au arestat trei persoane acuzate de tentativă de omor.

Agenții au confirmat că evenimentul a avut loc miercuri, în jurul orei 21:10 în cartierul Rocafonda din Mataró, unde a copilărit Yamal și în care locuiesc încă tatăl și bunica lui.

Potrivit mărturiei unor locuitori ai zonei, citați de ziarul La Vanguardia, tatăl lui Yamal își plimba după-amiază câinele și a fost stropit cu apă de la un balcon. A izbucnit o ceartă, iar câteva ore mai târziu o parte dintre cei implicați în scandal l-au atact din nou pe Nasraoui și l-au înjunghiat de mai multe ori.

Urmărește-ne pe Google News