Cei 269 de bebeluşi înscrişi în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor primi raţia de lapte praf în baza reţetei datată pe luna în curs, eliberată de medicul de familie a copilului cu diagnosticul „alimentaţie artificială adaos la cea naturală incompletă”, a certificatului de naştere şi a datelor copilului şi al bulentinului de identitate părintelui care ridică laptele praf, dar şi în baza semnăturii mamei sau tatălui bebeluşui în lista de evidenţă primită de la Direcţia de Sănătate Publică. Cantitatea maximă de lapte praf distribuită lunar pentru un sugar este de cinci cutii, cu precizarea că laptele praf nu se va acorda retroactiv.
În Sectorul 4, laptele praf se distribuie la sediul Complexului „Sfântul Spiridon”, situat pe Aleea Ciceu nr. 12, programul de lucru fiind: luni şi marţi, în intervalul orar 8.00 -16.30, miercuri şi joi, între orele 8.00 – 18.00, iar vineri de la orele 8.00 la orele 13.00. În ultima zi a lunii, laptele se va distribui până la orele 12.00, iar în prima zi a lunii Centrul va fi închis.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot suna la 0372/71.51.15.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro