Doza recomandată zilnic e de 250 ml

Unul dintre studiile prezentate, efectuat de doi profesori ai Universităţii din Montreal, Canada, arată că un consum zilnic de 470 de grame de produse din lapte ar dubla riscul apariţiei cancerului de prostată, faţă de un consum de 125 de grame pe zi. Principalele motive din cauza cărora cancerul de prostată este asociat cu consumul de lapte sunt, conform celor care au realizat studiul, faptul că grăsimea animală din acest produs poate dezactiva genele care suprimă tumorile canceroase şi faptul că un metabolit al vitaminei D, care ajută la oprirea creşterii celulelor canceroase, este stopat de calciul din lapte. O altă cercetare prezentată în cadrul documentarului relevă că persoanele care consumă acest aliment prezintă un risc ridicat de a deveni obeze sau bolnave de diabet, deoarece proteinele din lapte înhibă secreţia insulinei, cea care stabilizează nivelul zahărului în organism.

«Ar fi bine să se limiteze consumul»

“Privit din punct de vedere strict biologic, se poate spune că fiinţa umană este singurul mamifer care consumă laptele altei specii şi, de asemenea, singurul mamifer care îl consumă şi după înţărcare. Este adevărat că laptele în sine, ca atare, este un aliment congestiv, destul de greu de digerat. Există şi acel studiu din China care a arătat că asiaticii care consumă mult mai puţin lapte au o incidenţă a cancerului, în special a cancerului mamar, mai mică decât americanii şi europenii, care consumă foarte multe produse lactate. Într-adevăr, ar fi bine să nu se abuzeze. Mult mai sănătos este să se înlocuiască acest lapte cu iaurt sau cu brânză, mai ales cele de capră. În ceea ce priveşte aportul de calciu, există vegetale de unde îl putem lua, iar susanul este pe primul loc în acest sens”, ne-a declarat Dr. Andreea Dragomirescu, medic nutriţionist.

«Protecţia împotriva celulelor canceroase e diminuată»

“Au fost făcute studii încă din anul 2000 asupra efectelor laptelui dulce asupra populaţiei adulte de peste 40 de ani. Prima concluzie a fost că laptele dulce consumat în exces (mai mult de 250 ml pe zi) poate determina instalarea sindromului de colon iritabil. Acest fapt este datorat scăderii cantităţii de enzime care ajută la digerarea completă a alimentului. Enzimele respective sunt la maximum secretate la bebeluşi (aceştia sunt hrăniţi exclusiv cu lapte dulce şi datorită acestor enzime laptele este transformat în totalitate în principii nutritive şi foarte puţine reziduuri). Pe măsură ce înaintăm în vârstă, acest aliment digeră tot mai puţine enzime, formându-se multe reziduuri care sunt nocive organismului. Astfel, factorii de apărare ai organismului sunt primii afectaţi. Protecţia împotriva virusurilor este mult diminuată şi, de asemenea, sistemul de luptă împotriva apariţiei şi înmulţirii celulelor canceroase. Acesta din urmă este cel care i-a pus pe gânduri pe cercetători şi i-a determinat în ultimul timp să ne recomande reducerea consumului de lapte dulce”, ne-a declarat Dr. Cristina Bălănescu, specialist în Medicină Complementară.

Interzis copiilor până în trei ani

“Încă nu s-a dovedit că laptele provoacă boli grave, ba din contră, este foarte nutritiv pentru oameni, dar consumat cu limită, adică un pahar pe zi. Şi eu recomand oamenilor sănătoşi să bea lapte integral, nu degresat, pentru că este foarte bun. Desigur că excesul acestui aliment nu poate fi bun, la fel ca la orice produs consumat fără limită! Ce nu recomand eu sub nici o formă este consumul laptelui fluid la bebeluşi şi la copii până la vârsta de trei ani. La această categorie trebuie băut doar laptele formulă. Pe de altă parte, laptele contrafăcut este foare periculos. Aşadar, nu consumaţi lapte din surse nesigure”, ne-a declarat profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

Iată ce părere au românii: «Bem de când eram mici şi nu mai avem nimic»

  • Alexandru Matei, 77 de ani: “În urmă cu 11 ani, am fost operat la plămânul drept de cancer. De atunci consum lapte, cam un pahar pe zi, şi nu am mai avut vreo problemă. Nu ştiu ce fel de studiu au făcut nemţii şi cred că laptele are mai multe calităţi decât defecte”.
  • Mangalia Dorina, 56 de ani: “Este stupid să spui că laptele duce la cancer! Consum lapte de când mă ştiu, chiar patru litri pe săptămână. Calciul mă ajută foarte mult. În fond, toţi am crescut cu lapte şi nu mai avem nimic. Cine ştie ce interese sunt în spatele acestui studiu?”.
  • Matei G., 70 de ani: “Depinde foarte mult ce fel de lapte consumi. Dacă este vreun lapte procesat mai mult decât trebuie, normal că nu este bun. Dar dacă este natural, ce probleme poate să creeze?. Beau lapte de când eram copil, dar nu am avut vreo problemă”.
  • Lorena Gheorghe, 41 de ani: “Cred că au vreun interes ascuns cu teoria aceasta, să sperie lumea şi să ne orienteze spre alte produse. Eu beau în medie cam un litru sau doi pe lună. În rest, mai consum diverse produse lactate. Niciodată nu am avut vreo problemă”.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește-ne pe Google News