Cu doar 30 de kilometri înainte de a ajuns acasă, în Sighișoara, Larisa, sora și părinții ei au fost implicați într-un accident înfiorător.
În localitatea Dumbrăveni, pe drumul dintre Mediaș și Sighișoara, bărbatul aflat la volan a intrat cu viteză într-o curbă și a pierdut controlul. Mașina a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit violent de o autoutilitară. Un al treilea șofer nu a putut evita impactul și a fost implicat în carambol.
Tatăl și Larisa, fiica lui cea mare, aflată în spatele lui, au murit pe loc. Potrivit observator.tv, Larisa avea 18 ani și se întorcea împreună cu familia de la Cluj-Napoca. Tânăra mersese să vadă ofertele facultăților pentru că mai avea câteva luni până când termina liceul.
„O fată liniştită, o fată extraordinară, o colegă care ajuta totdeauna pe cei mici, să spun aşa, sau pe cei începători în domeniul artei”, a declarat Levente Fodor, profesor de pictură şi fotografie, pentru sursa citată.
Larisa a obținut numeroase premii naționale și internaționale la concursurile de artă.
„Încă nu-mi revin… Larisa a fost una dintre cele mai bune eleve ale mele la cercul de pictură şi chiar şi la cercul de foto”, a precizat profesorul Levente Fodor.
Sora mai mică a Larisei s-a ales cu o fractură la picior. Adolescenta de 16 ani și mama ei sunt internate la Spitalul din Sibiu, iar medicii spun că acestea sunt în stare stabilă.
„Femeia se află internată în cadrul secţiei de neurochirurgie, este stabilă, conştientă, nu este în stare gravă”, a explicat Decebal Tudoriţă, purtător de cuvânt, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, conform observator.tv.
În accident a fost rănit și șoferul autoutilitarei. Bărbatul de 61 de ani s-a ales cu fracturi multiple și se află în grija medicilor din Sibiu.
sursă foto: observator.tv
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro