N-am mers în Vegas ca să joc la ruletă, dar am făcut-o. Nu-mi pare însă rău că 20 de dolari s-au dus pe apa sâmbetei, trebuia s-o fac nu ca să mă îmbogăţesc, aşa cum se întâmplă în filme, ci ca să mă distrez puţin imaginându- mi că voi câştiga ceva!
Şi crede-mă, nu trebuie să fii jucător împătimit ca să-ţi încerci norocul! Gândeşte-te că drumul spre recepţie trece, în majoritatea hotelurilor, prin supersăli de jocuri.
E imposibil să nu bagi o monedă într-unul din aparate, chiar dacă nu ai microbul jocurilor! Apoi, ai destule de văzut. Începând cu show-ul fântânii de la Bellagio, continuând cu “erupţia vulcanului” de foc şi apă de la The Miraje şi până la spectacolul cu piraţi de la Hotelul Tresure Island. Cu o simplă plimbare pe The Strip – atenţie, ai ceva de mers, aşa că trebuie neapărat să te încalţi cu ceva comod! -, te vei simţi ca într-un periplu prin lume.
Vei putea admira copii ale celor mai importante obiective turistice din întreaga lume: statuia Libertăţii şi Empire State Building la Hotelul New York-New York, Turnul Eiffel la Hotelul Paris, Veneţia cu ale sale canale cu gondole (The Venetian). Vei trece prin Imperiul Roman la Caesars Palace, după care te poţi bucura de castele medievale la The Excalibur sau de semne ale Egiptului Antic, la Luxor.
Celine Dion şi David Copperfield au spectacole acolo
Dacă-ţi permiţi “o aroganţă”, poţi încerca biletele de avion oferite la pachet cu nopţi de cazare, pentru că te poţi alege, în completare, şi cu show-uri gratuite. Şi nu mă refer doar la spectacole deocheate.
Trebuie să ştii, înainte de a porni spre Vegas, că îi poţi vedea acolo pe David Copperfield sau pe Celine Dion în carne şi oase ori poţi asista la un spectacol Cirque du Soleil. Sigur, nu e ieftin biletul, dar dacă tot eşti în Vegas, merită efortul.
Dacă vrei acţiune, poţi fi pentru câteva ore pilot de curse sau îţi poţi îndeplini visul de a fi deasupra tuturor, urcând în rollerul care te ridică mult deasupra Vegasului ori alunecând cu Big Apple Coaster, la New York-New York. Poţi poţi trage cu arma, ca un ranger veritabil, într- unul din cele mai mari spaţii închise din Nevada, iar la Adventure Combat te vei simţi ca într-un superjoc video. Mai poţi zbura cu balonul, poţi călări la marginea oraşului sau te poţi da cu minimaşinuţele în deşert.
Nu-ţi place adrenalina? Atunci, te poţi bucura de Vegas şi la pas ori plimbându-te cu autobuzul turistic, care face staţii la Muzeul Madame Tussauds de Vegas sau la expoziţia Titanic, cu obiecte şi replici ale acestora din interiorul marelui vas scufundat. Iar înainte de a ajunge la show-ul cu pene şi mărgele la care ai rezervat bilet, poţi intra să bei o cafea la Polaroid Fotobar, în The Link Promenade, un loc gigantic, digital, închinat acestei camere foto instant care a revoluţionat lumea fotografiilor.
Ce cred că mai trebuie să ştii e că Las Vegasul nu e pentru pudici! Abundă în cluburi de noapte, e plin de “fetiţe” care îşi oferă serviciile la marginea drumului, de petrecăreţi, de party-uri care de care mai deocheate pentru bărbaţi sau pentru femei, de petreceri-fetiş şi de oameni dezinhibaţi. Acolo, noaptea e zi şi ziua e noapte, dar asta nu înseamnă că nu te poţi delecta cu un striptease şi după micul dejun. Unele cluburi sunt deschise 24 de ore din 24. Dacă vrei însă la Hustler, trebuie să ţii cont de program şi să-ţi faci rezervare din timp.
Te poţi căsători într-una din sutele de capele
Cei sau cele care aveţi în gând să vă puneţi pirostriile, pe viaţă sau doar pentru scurt timp, găsiţi la Las Vegas locul perfect. Sunt capele disponibile, chiar hoteluri- capelă, iar specialiştii din “industria de nunţi” îţi vor asigura cele mai tari petreceri… nebune sau romantice.
Una peste alta, povestea e poveste, dar ce vezi acolo e mult peste imaginaţie. Desigur, e un efort considerabil să ajungi acolo, şi nu mă refer la drumul lung şi la plimbările obositoare, ci la disponibilul din cont, însă merită din plin. Te vei alege cu o poveste întipărită atât de bine în minte şi în suflet, încât nu se va şterge niciodată…