„Procurorul european Laura Codruța Kovesi a început în sfârșit să acționeze privind Bulgaria, stat considerat unul dintre cele mai clare exemple ale impotenței UE de a preveni furtului de fonduri europene”, remarcă jurnaliștii Politico.

Ei subliniază că măsuri privind furtul de fonduri europene în Bulgaria sunt așteptate de câțiva ani în condițiile în care politicieni de frunte din tabăra reformistă de la Sofia susțin că sifonarea fondurilor UE a devenit unul dintre principalele fluxuri de venituri ale grupărilor de crimă organizată.

Centrul pentru Studiul Democrației, o organizație neguvernamentală din Sofia, a concluzionat în 2020 că până la 15% din fondurile europene au fost deturnate în mod regulat.

Parchetul General desfășoară în prezent 143 de anchete în Bulgaria, cu prejudicii totale estimate în valoare totală de 492 de milioane de euro, potrivit bilanțului său din 2022.

Bulgaria, considerată cea mai săracă țară din UE, încearcă să obțină fonduri europene pentru a dezvolta infrastructura sa și pentru a face vechile sale clădiri din perioada comunistă mai eficiente din punct de vedere energetic.

EPPO, care se ocupă de urmărirea penală a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, a precizat că investighează două proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare, în valoare de peste 241 de milioane de euro din finanțare UE, și un grant pentru îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor rezidențiale din orașul General Toshevo, în valoare de 169.000 de euro.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

„Mai mulți martori și suspecți vor fi audiați”, a transmis Parchetul European într-un comunicat de presă.

Peste 100 de agenți din poliție și serviciul de spionaj intern din Bulgaria au participat joi la percheziții din dosarul care vizează linia de cale ferată dintre orașele Kostenets și Septemvri, care a primit finanțare în valoare de 130 de milioane de euro de la Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu.

Perchezițiile au vizat, de asemenea, o posibilă infracțiune privind modul cum au fost folosite fondurile pentru calea ferată dintre satele Orizovo și Mihaylovo, finanțată de Fondul de Coeziune cu mai mult de 111 milioane de euro.

Perchezițiile de joi au arătat dependența pe care o are Parchetul European de forțele de securitate bulgare pentru a ancheta corupția, amintește Politico. Guvernul premierului Nikolai Denkov, care a ajuns la putere pe 6 iunie, s-a angajat să elimine corupția și să se asigure că forțele de securitate nu sunt controlate de Rusia.

Procurorul șef extrem de controversat al țării, Ivan Geshev, a fost forțat să demisioneze la mijlocul lunii iunie. El era considerat de mulți bulgari un obstacol în calea investigațiilor privind corupția la nivel înalt.

CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?
Recomandări
CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?

În timp ce anchete privind corupția sunt relativ frecvente în Bulgaria, țara a avut dificultăți majore să obțină condamnarea unor persoane care se bucură de putere și influență.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

mariussorin75   •   12.08.2023, 22:29

Tare dansa! :)

Simona.T   •   12.08.2023, 20:54

Bine Codrutaaaaa :)

EmiM   •   12.08.2023, 17:30

Nu o suport pe dansa

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Observatornews.ro
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI