Secția pentru procurori a mai stabilit ca inspectorul-șef adjunct al IJ, Gheorghe Stan, precum și Elena Rădescu, cea care a coordonat echipa de control, să fie invitați pentru prezentarea punctului de vedere pe 16 octombrie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, din cauza volumului mare de lucru, analiza raportului având ca obiect eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea DNA se va derula pe parcursul mai multor ședințe.

Inspecția Judiciară a transmis Secției pentru procurori a CSM pe 5 octombrie raportul privind rezultatele controlului managerial desfășurat la DNA. În raportul Inspecției Judiciare (IJ) se afirmă că Laura Codruța Kovesi a obstrucționat verificările la instituția pe care o conduce, refuzând să pună la dispoziție dosarele procurorului Mihaiela Iorga Moraru.

De cealaltă parte, Direcția Națională Anticorupție a dezaprobat modul în care conducerea Inspecției Judiciare a gestionat datele din raportul de control desfășurat la DNA, menționând că în spațiul public au apărut informații prezentate ca fiind concluzii ale raportului în condițiile în care documentul nu este finalizat.


Cât de periculoși sunt micii pe care îi găsim pe piață? Sunt plini de E-uri și conțin peste 50% din doza zilnică recomandată de sare

 
 

Urmărește-ne pe Google News