Laura Codruța Kovesi consideră că și-a făcut treaba pentru care a fost numită și pentru care este plătită, motiv pentru care consideră că nu există vreun argument în favoarea deciziei de a-și da demisia.
„Nu, de ce să îmi dau demisia? Pentru că mi-am făcut treaba? Pentru că am deranjat inculpați? De asta să îmi dau demisia? Nu, nu îmi dau demisia. Am fost numită procuror-șef la DNA ca să-mi fac treaba. Și treaba DNA e să investigheze fapte de corupție la nivel înalt. Asta am făcut. Pentru acest lucru sunt plătită. Nu am de ce să îmi dau demisia că am deranjat inculpați”, a declarat șefa DNA, întrebată dacă intenționează să își dea demisia ca urmare a recentelor scandaluri.
Ea a recomandat să se facă un calcul al averilor persoanelor pe care DNA le investighează și care „își permit să plătească firme pentru intimidare”.
„Așa, pentru cine interesează, poate să facă un calcul foarte sumar cu averile pe care le au câțiva dintre inculpații investigați de DNA în ultimii doi ani. O să vedeți ce sumă colosală se adună. Inculpați care-și permit să plătească firme pentru intimidare, pentru hărțuire, să plătească firme pentru lobby ca să se emită tot felul de rapoarte și de presiuni publice asupra procurorilor și judecătorilor, asupra sistemului judiciar”, a adăugat Kovesi, potrivit Agerpres.
Șefa DNA atrage atenția că „atacurile” vizează tot sistemul judiciar.
„Aceste atacuri nu vizează doar DNA sau persoana mea sau procurori din DNA, vizează tot sistemul judiciar. Păi, când faci afirmații neadevărate că un dosar este fabricat, în condițiile în care un dosar este judecat de instanțe diferite, în componențe diferite, de judecători de la diferite nivele ale instanțelor de judecată, vorbim despre o presiune asupra întregului sistem judiciar. Cine are interes să destabilizeze sistemul judiciar? Cine are interes să decredibilizeze sistemul judiciar? În ultima perioadă, nu s-a mai vorbit despre termenele de judecată, despre anumite dosare care au fost făcute. Tot ce spun inculpații este luat câteodată cu titlu de adevăr. Noi nu putem să ieșim să comentăm acuzațiile care ni se aduc în spațiul public de persoane pe care le cercetăm. Noi putem să dăm replică doar în dosare, prin probele pe care le avem, prin răspunsurile la excepțiile și cererile pe care aceștia le invocă, la solicitările pe care judecătorii ni le trimit”, a mai afirmat procurorul-șef al DNA.
Sursa video: www.agerpres.ro
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!