Laura Codruța Kovesi a declarat, după întâlnirea cu Tudorel Toader, că ministrul Justiției nu i-a cerut demisia și că au discutat despre activitatea DNA.

Întâlnirea dintre șefa DNA și ministrul Justiției are loc în contextul în care Tudorel Toader a anunțat, luni dimineață, că va prezenta miercuri rezultatul evaluării activităţii Ministerului Public şi DNA, într-o conferință de presă. Laura Codruţa Kovesi a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei, precizând că va da răspunsuri după.

„Am făcut evaluările, cele 14 zile s-au împlinit chiar de aseară, voi proroga termenul cu două zile, dat fiind că am fost la Bruxelles, astăzi voi avea o întrevedere cu ambasadorul SUA, voi pleca din nou la Bruxelles. Miercuri, la orele prânzului, voi organiza o conferinţă de presă, vă voi invita şi vă voi da toate amănuntele”, a spus Tudorel Toader, luni dimineață.

Ministrul Justiției s-a întâlnit luni și cu Hans Klemm, ambasadorul SUA la București. Diplomatul a intrat în sediul Ministerului Justiției în jurul orei 15:30.

Tudorel Toader a anunțat, recent, că va avea discuții separate cu șefii Parchetului General și DNA, după apariţia motivării CCR pe conflictul DNA-Guvern şi că în paralel va face o evaluare a instituţiilor.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

”Voi avea discuţii cu procurorul general al PICCJ, cu Augustin Lazăr, şi separat cu procurorul şef de la DNA, pe tema despre care vorbim, evoluţiile acestea, modul în care dânşii s-au raportat la lege, la standardul constituţional, la standardele Comisiei de la Veneţia”, a spus Toader.

Ulterior, ministrul a spus că nu a sugerat că nu i-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii. “Nu am sugerat să îşi dea demisia, am spus şi am rugat să nu se speculeze pe tema aceasta, şi am invocat o instituţie care există în Codul Muncii. Oricine poate să îşi dea demisia, nimeni nu este obligat să muncească ceva împotriva voinţei lui”, a declarat ministrul.

Foto: Vlad Chirea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI