Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că fosta șefă DNA a fost pusă sub acuzare pentru represiune nedreaptă în dosarul procurorilor de la DNA Ploieşti, Mircea Negulescu şi Lucian Onea.
La ieșirea de la auderi, Kovesi a acuzat faptul că nu a fost citată în mod legal și că nu a avut acces la niciun document din noul dosar. De asemenea, Kovesi a negat vehement orice acuzație care i-a fost adusă.
Fosta șefă DNA a declarat că va dovedi că este nevinovată și a reiterat faptul că aceste șicane din partea secției speciale pentru magistrați au legătură cu candidatura sa la șefia Parchetului European.
Ea susține că i-au fost încălcate drepturile și că nu s-au respectat procedurile.
„Am fost în imposibilitatea de a da declarații, pentru că nu am avut acces la informații. Am fost anunțată că trebuie să rămân în birou. Am făcut și alte cereri, au fost respinse. Mi s-a spus că nu pot să plec și mi s-a spus că sunt învinuită într-un nou dosar. Nu am avut posibilitatea să angajez un avocat. Nu știu care este urgența de nu pot să fiu chemată în altă zi.
Au spus că nu-i interesează. Mi-au adus la cunoștință o învinuire că aș fi coordonat un grup organizat în cadrul DNA. Au citat-o o singură dată. Nu știu dacă este o acuzație oficială, pentru că mi-a fost predat un proces verbal care nu a fost semnat de un procuror. Mi-au zis să rămân și să continuăm activitățile în primul dosar. Mi-au adus la cunoștință respingerea unei cereri pe care am formulat-o. Din ziua în care am primit citație, am făcut cerere să consulte ordonanța, ca să lămurim cât mai repede aceste acuzații. O să dovedesc că sunt nevinovată, o să mă apăr, dar toată această campanie are legătură cu candidatura mea”, a precizat Kovesi.
În primul dosar, deschis în urmă plângerii făcute de Sebastian Ghiță, Laura Codruța Kovesi este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
„Au spus că nu-i interesează. Mi-au adus la cunoștință o învinuire că aș fi coordonat un grup organizat în cadrul DNA. Au citat-o o singură dată. Nu știu dacă este o acuzație oficială, pentru că mi-a fost predat un proces verbal care nu a fost semnat de un procuror. Mi-au zis să rămân și să continuăm activitățile în primul dosar. Mi-au adus la cunoștință respingerea unei cereri pe care am formulat-o. Din ziua în care am primit citație, am făcut cerere să consulte ordonanța, ca să lămurim cât mai repede aceste acuzații. O să dovedesc că sunt nevinovată, o să mă apăr, dar toată această campanie are legătură cu candidatura mea”, a afirmat fosta șefă DNA.
Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European, care reuneşte liderii grupurilor politice, a confirmat-o pe Laura Codruţa Kovesi drept candidatul susţinut de acest for pentru şefia Parchetului European. Din acest moment încep şi negocierile între Parlament şi Consiliul Uniunii Europene pentru stabilirea unei variante comune.
foto: Vlad Chirea
Citește și: