Victoria de astăzi nu înseamnă însă neapărat că Laura Codruța Kovesi va fi viitorul procuror-șef al Parchetului European, pentru că mai sunt suficienți pași de parcurs până la o eventuală numire.
Anterior votului din Comisia LIBE, susținerea pentru Laura Codruței Kovesi a venit și de la Comisia pentru Control Bugetar (CONT). Cele două comisii reprezintă astfel poziția oficială a Parlamentului European, iar Laura Kovesi este candidatul susținut de această structură.
Ce urmează pentru Kovesi
Poziția celor două comisii din Parlamentul European se va regăsi într-un document care va fi trimis Conferinţei Preşedinţilor şi preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.
„Acum voi trimite o scrisoare domnului preşedinte al conferinţei preşedinţilor, care este rezultatul votului. Pe baza mandatului Conferinţei Preşedinţilor (liderii grupurilor parlamentare – n.r.) voi intra în negocieri cu Consiliul, pentru a ajunge la un acord, de comun acord, pentru numirea noului procuror-şef european. Vă mulţumesc pentru participare”, a anunțat președintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, potrivit Digi24.
Așadar și Consiliul Uniunii Europene are un cuvânt de spus în ceea ce o privește pe Kovesi.
Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă, ceea ce înseamnă că va avea loc un vot și la nivelul acestei structuri.
Cum poate câștiga Kovesi
Câștigătorul este numit de comun acord de Parlamentul European și Consiliul UE.
În cazul în care clasamentul rezultat în urma audierilor din comisiile parlamentare va fi diferit de votul final din COREPER, va urma o negociere între PE si Consiliu,
În urma acestor discuții, Kovesi va afla dacă a fost aleasă procuror european.
COREPER se reuneste, pe 6 martie, pentru a da un vot pentru acest important post.
Coreper înseamnă „Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană”
Însă, negocieriile ar trebui să se finalizeze până la încheierea mandatului actualului Legislativ european, în condițiile în care la sfârșitul lunii mai sunt alegeri pentru alegerea unui nou Parlament European.
Conform Regulamentului privind instituirea Parchetului European, Parlamentul European şi Consiliul îl numesc de comun acord pe procurorul-şef european pentru un mandat de şapte ani, care nu poate fi reînnoit.
Citește și:
Tolo, după votul de azi: Engleza lui Kovesi și victoria României
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro