UPDATE ora 16.35: PSD a transmis că „această acuzație este o nouă dezinformare marca PNL, la fel cum au mințit că PSD le blochează proiectele cu pensiile militare, când de fapt s-au încurcat singuri în propriile proiecte”.

Social democrații au adăugat că, în 2019, Laura Vicol nu era membră a Parlamentului, ea fiind aleasă în 2020. De asemenea, spune PSD, între 2020 și 2021, majoritatea parlamentară era formată de PNL și USR, iar președinția Comisiei Juridice era deținută de USR, „partenerul de guvernare de atunci al PNL”, așa că „e normal să ne punem întrebarea ce interes au avut să nu adopte proiectul de lege pe care îl invocă acum”.

Totodată, PSD a precizat că Laura Vicol a devenit președinta Comisiei Juridice în noiembrie 2021, iar Comisia de Industrii nu a emis încă un raport cu privire la acest proiect de lege.

***

Știrea inițială:

Vicol a refuzat să acorde prioritate unui proiect de lege care ar fi fost făcut împotriva țepelor imobiliare

Conform unor informații obținute de Libertatea, Laura Vicol, proaspăt demisionară din poziția de președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a refuzat să acorde prioritate unui proiect de lege care ar fi fost făcut împotriva țepelor imobiliare. Actul fusese aprobat, în primă fază, de Senatul României (vezi facsimil).

Proiectul de lege împotriva țepelor imobiliare a fost aprobat de Senatul României

Proiectul stipulează ca avansul în cazul unei vânzări imobiliare să nu depășească 10% din valoare

Parlamentarii liberali au depus, încă din 2019, un proiect de lege prin care era stipulat că un dezvoltator imobiliar nu poate solicita un avans mai mare de 10% din valoarea imobilului. De asemenea, banii nu puteau fi cheltuiți decât cu avizul responsabilului tehnic al construcției.

Scopul proiectului de lege, așa cum a fost pus pe foaie, este acela de a reglementa instituirea unor standarde minime în domeniul dezvoltărilor imobiliare și al construcțiilor. Numai că documentul și-a găsit sfârșitul în „sertarul” Laurei Vicol.

Un alt punct vizat de liberali în inițiativa lor a fost reglementarea relațiilor dintre cumpărători și dezvoltatorii imobiliari sau constructori, prin aplicarea celor mai bune practici referitoare la politica de asistență pentru cumpărători în faza inițială a negocierilor sau a antecontractului, post-vânzare, precum și la efectuarea reparațiilor în perioada de garanție, în vederea asigurării protecției cumpărătorilor.

Totodată, prin proiect se preconizează punerea în aplicare a unei proceduri alternative de mediere a litigiilor, în situația unei plângeri din partea cumpărătorilor, în cazul nerespectării prevederilor legii.

În proiectul blocat la comisia condusă până ieri, 8 octombrie, chiar de Laura Vicol – al cărei nume a fost asociat cu țeapa imobiliară Nordis – reglementează și problema avansului și a modului în care este folosit. Acesta prevede inclusiv avansul care poate fi dat de un cumpărător: maxim 10% din valoarea apartamentului, la Art 21, literele 1 și 2. (Vezi foto).

Scurt istoric. Ce au făcut, de fapt, acționarii grupului Nordis

Grupul Nordis, un dezvoltator de imobile de lux, controlat de soțul Laurei Vicol, se confruntă cu acuzații de fraudă. Dezvoltatorul, care s-a bazat pe un marketing agresiv și a promis că o să construiască ansambluri rezidențiale în stațiunile preferate ale românilor, precum Mamaia, Sinaia și Brașov, a încasat banii de la cumpărători, dar multe proiecte nu le-a dus la bun sfârșit. Investigația Recorder arată, de asemenea, că multe dintre locuințele de lux au fost vândute, practic, de două ori.

Investigația Recorder a scos în evidență legăturile la vârful politicii pe care acționarii Nordis le aveau. Laura Vicol este soția lui Vladimir Ciorbă, principalul acționar al grupului Nordis.

Deși în ancheta video a publicației Recorder a susținut că nu are nicio treabă cu afacerile soțului, Laura Vicol conduce o mașină de lux, evaluată la 200.000 de euro, care aparține tocmai firmei care se confruntă cu acuzații grave.

Grupul Nordis are 744 de dosare pe rol

Pentru a observa dimensiunile țepei imobiliare dată de Nordis, compania este implicată în 744 de dosare aflate pe rolul instanțelor din București, majoritatea în calitate de debitor și pârâtă. Dintre acestea, 313 dosare au fost înregistrate doar în 2023, iar 250 în 2024, semnalând o creștere semnificativă a litigiilor.

Proiectul de lege inițiat de liberali și blocat la sertar a dorit să reglementeze actuala piață imobiliară. Conform termenilor actuali, legea românească le permite dezvoltatorilor să încaseze integral sumele pentru apartamente care nu au fost încă construite, fără să fie obligați să protejeze financiar cumpărătorii în caz de eșec.

Spre comparație, în Franța dezvoltatorii pot cere doar un avans de 5% din sumă, bani care merg într-un cont special, iar companiile sunt obligate să încheie asigurări care îi protejează pe clienți, se arată în investigația Recorder.

În România, situația e total diferită. Ba mai mult, în ultimii ani, dezvoltatorii imobiliari au primit mai multe facilități, inclusiv o amnistie fiscală dată de Guvernul PSD în 2018.

Cum se apără Nordis, în ciuda faptelor evidente

Nordis, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, a intrat luni în insolvență, conform hotărârii Tribunalului București.

Într-un comunicat de presă transmis de companie, Nordis a precizat că: „Nordis Group nu a vândut unitățile de două ori, așa cum se speculează. Este imposibil acest lucru. La baza oricărui contract de vânzare-cumpărare stă un extras de carte funciară. Acest extras este întotdeauna liber de sarcini, altfel vânzarea nu poate avea loc.”

Până la acest moment, Nordis Group a plătit rezilieri și despăgubiri în valoare de 115.000.000 de lei și a restituit astfel sume semnificative de bani clienților sau partenerilor care, deși inițial păreau de bună credință, au apelat ulterior la presiuni și șantaj pentru a obține beneficii suplimentare. În ciuda acestui efort considerabil și a reparațiilor financiare oferite, aceste persoane au continuat să atace imaginea companiei în mass-media, prezentând versiuni trunchiate sau false ale situațiilor.”

Urmărește-ne pe Google News