Oubiña a lansat anterior o procedură împotriva Netflix când a fost lansat documentarul „Cocaine Coast” (n.r. – „Coasta Cocainei”), care prezintă ascensiunea clanurilor de droguri în Galicia, în anii ’80 și ’90, susținând că serialul, fără să-l numească, i-a cauzat „daune morale”.
„Viața domnului Laureano Oubiña s-a înrăutățit considerabil de la difuzarea acestui serial, deoarece este portretizat ca o persoană capabilă să ia viața altuia, violent, sexist, traficant de cocaină, impotent, vicios, infidel, un tată rău, un soț rău, o brută, răzbunător și abuzator de femei”, a declarat, anul trecut, avocatul traficantului iberic.
Traficantul solicitase daune de 1,5 milioane de euro, a primit doar 15.000 de euro
El ceruse despăgubiri de 1,5 milioane de euro, însă tribunalul spaniol a obligat Netflix să plătească o sumă infirmă, de 100 de ori mai mică.
În decizia din 27 iunie, judecătorul a explicat că un proiect artistic „inspirat din realitate” nu poate fi supus unei „cereri de veridicitate”.
Ei au adăugat că personajul lui Oubiña din „Cocaine Coast” nu era „foarte diferit” de imaginea și „conduita” pe care el însuși „le-a proiectat de-a lungul anilor”.
Judecătorul a mai ordonat Netflix să elimine scena scurtă în care traficantul de droguri face dragoste cu soția sa, din deschiderea serialului. Cei doi apar cu spatele în secvență.
Cine este Laureano Oubiña
- La vârsta de 17 ani, a început să se ocupe de contrabandă cu motorină și cafea cu unchiul său, și-a fondat propria companie, începând cu traficul ilegal de tutun;
- În 1978 a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru o infracțiune de luare de mită;
- În 1983 a fost arestat pentru contrabandă cu tutun:
- În 1990, a fost achitat pentru contrabandă și deținere ilegală de arme, dar condamnat la patru luni pentru rezistență la autorități:
- Pe 12 iunie 1990, a fost arestat, în cadrul „Operațiunii Necora”, împotriva traficului de droguri;
- Pe 27 septembrie 1994. a fost condamnat la 12 ani de închisoare și o amendă de 1.2 miliarde de pesetas pentru o infracțiune fiscală, fiind achitat de acuzația de trafic de droguri, dar nu a făcut decât câteva luni de închisoare, fiind eliberat sub control judiciar;
- La 21 iunie 1997, un camion cu 5,7 de tone de hașiș care circula din Galicia spre Țările de Jos a fost confiscat, iar Oubiña a fost acuzat de organizarea operațiunii.
- La 28 noiembrie 2004, a fost condamnat la șase ani și nouă luni de închisoare. A fost eliberat 2012;
- S-a întors în închisoare pe 6 februarie 2014 pentru a executa o pedeapsă de 4. ani și 7 luni care fusese impusă în 2012, pentru spălare de bani. A fost eliberat în 2017.
La 18 ani, Laureano s-a căsătorit cu Rosa María Otero, cu care a avut 6 copii. În 1984, după divorț, și-a oficializat relația cu Esther Lago, până atunci secretara lui, cu care a avut două fiice. Femeia a murit în 2001, într-un accident de mașină.
În „Cocaine Coast”, personajul lui Oubiña este jucat de actorul Carlos Blanco.
Fiona Harvey, „sursa de inspirație” pentru personalul Martha din „Baby Reindeer”, cere 170 de milioane de euro
Cazul lui Oubiña este cel mai recent dintr-un șir de procese împotriva Netflix, inclusiv cel inițiat de Fiona Harvey, care pretinde că e sursa de inspirație pentru personajul Martha din „Baby Reindeer”.
Ea a solicitat:
- 50 de milioane de dolari pentru daune reale;
- 50 de milioane de dolari în despăgubiri compensatorii pentru „suferință psihică, pierderea plăcerii și pierderea afacerii”;
- 50 de milioane de dolari pentru „toate profiturile obținute din «Baby Reindeer»”,
- 20 de milioane de dolari pentru daune punitive.
Foto: Profimedia