Producătorul de cafea torinez a decis să aloce 6 milioane de euro regiunii Piemont, ca suport pentru cadrele medicale aflate în prima linie a războiului cu COVID-19. 3 milioane de euro vor ajunge în contul Fundației La Stampa”. Organismele și asociațiile active din Piemont care lucrează în sprijinul persoanelor defavorizate vor primi un milion de euro.

La rândul său, compania torineză Reale Group a dispus alocarea a 5 milioane de euro pentru unitățile de asistență medicală din Italia.

„Oferim 5 milioane de euro pentru a susține munca lăudabilă a întregului personal sanitar implicat. Suntem convinși că Italia, prin unirea forțelor, va câștiga această bătălie”, a declarat Luca Filippone, directorul general al companiei.

De asemenea, alte companii italiene au anunțat că vor susține financiar lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Până acum la nivel mondial au fost înregistrate peste 6.400 de decese cauzate de coronavirus, în timp ce aproape 170.000 de persoane au fost infectate.

Până acum, în Italia 20.603 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus, iar 1.809 de oameni au murit.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro

Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
FANATIK.RO

Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO

SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro

Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro

Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI