Am găsit-o pe Lavinia Șandru la repetiții, într-o hală de la Casa Presei Libere. Alături de colegii ei, actorii de la Teatrul Excelsior, vrea ca totul să iasă impecabil. “O joc pe doamna Clara, un personaj care mi-a plăcut încă de când eram în liceu, de când am învățat comentariul la Vlaicu Vodă și caracterizarea personajelor. Mă simt foarte bine în acest personaj”, spune Lavinia Șandru.

Au trecut patru luni de când Lavinia Șandru a fost suspendată de la Realitatea TV, iar emisiunea ei „Dumini Call“ nu a mai apărut pe post. Jurnalista, care are studii în actorie, a revenit la teatru și spune răspicat: “Mă simt foarte bine pe scenă”. A mai jucat în spectacole din București. Anul trecut, ea a avut rolul principal în piesa „TimeAholics”, un proiect cultural-educațional dezvoltat de Teatrul Excelsior.

Pentru spectacolul de acum, Lavinia repetă de ceva vreme și spune că merită văzut de toți românii, pentru că e ceva deosebit. “E un spectacol foarte frumos. De-abia aștept sa vină lumea să-l vadă. E o mare desfășurare de forțe. În centru stă publicul, iar actorii joacă spectacolul de jur împrejurul publicului Sunt convinsă că va ieși ceva foarte interesant și că va fi un spectacol pe care mi-aș dori să îl ducem de aici din București peste tot prin țară, pentru că merită să fie văzut”, mai spune Lavinia Șandru.

Scumpiri enorme în România. Comparație 2020 vs 2025: mâncarea costă cu 49% mai mult, gazele, cu 84%. Economiștii dau vina pe măsurile statului
Recomandări
Scumpiri enorme în România. Comparație 2020 vs 2025: mâncarea costă cu 49% mai mult, gazele, cu 84%. Economiștii dau vina pe măsurile statului

Vor fi trei actrițe care vor juca rolul Doamnei Clara – Isabela Neamțu, Mihaela Trofimov și Lavinia Șandru. Și pentru rolul lui Vlaicu-Vodă vor fi trei actori – Ioan Coman, Gavril Pătru și Cristian Nicolaie .“Este o distribuție numeroasă. Pregătirea întregului proces a durat aproape un an, iar în faza de repetiții suntem în a treia săptămână”, ne-a declarat Horia Suru, regizorul piesei.

De pe 4 iunie, actorii vor începe repetițiile în Piața Constituției.

Un sat medieval în Piața Constituției

În Piața Constituției va avea loc cel mai mare spectacol de teatru în aer liber din România. Aici este amenajat un sat medieval, cu o biserică, un han, căsuțe, turnuri de observație, toate în dimensiuni reale, iar seara va fi pus în scenă spectacolul ”Vlaicu-Vodă” și publicul se va învârti după decorurile din piesă.

Am ales să reconstruim, cât se poate în copie fidelă, satul medieval din zona șes-deal. Se concretizează acum ceea ce mi-am dorit de mult timp”, ne-a declarat Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Excelsior, cel care realizează acest eveniment.

Pentru piesa de teatru vor fi disponibile 380 de locuri, dar accesul se face pe bază de rezervare, fie la agenția teatrului, fie online, pe site-ul Teatrului Excelsior.

SUA iau în calcul recunoașterea Crimeei drept teritoriu rusesc pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Recomandări
SUA iau în calcul recunoașterea Crimeei drept teritoriu rusesc pentru a pune capăt războiului din Ucraina


Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Centrul Vechi, din București


CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/Feli a compus în mașină piesa prin care anunță că este însărcinată. “Pui pe foaie și împarți cu lumea”

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Libertateapentrufemei.ro
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Câţi români au pensii de peste 5.000 de lei
Observatornews.ro
Câţi români au pensii de peste 5.000 de lei
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI