„În anul 2019, în România vor fi mai mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei decât partenere disponibile. Un milion de tineri îşi vor căuta perechea, iar aproximativ 160.000 de bărbaţi vor rămâne necăsătoriţi. În asemenea perioade de dezechilibru între numărul bărbaţilor şi cel al femeilor, cercetătorii arată că există riscul de avea revoluţii (chiar de catifea) sau creşteri ale agresivităţii (războaie). Dacă în 1989 aveam două partenere la un bărbat şi s-a ajuns la o revoluţie politică, în 2019 vom avea 1,3 parteneri la fiecare parteneră, iar efectele nu sunt încă foarte uşor de anticipat”, scrie Lăzăroiu în Q magazine.
Una dintre soluţii ar fi, în opinia consilierului prezidenţial, legalizarea prostituţiei.
„În orice caz, în asemenea perioade ne putem aştepta la o înflorire a industriilor sexuale, în special a prostituţiei. De altfel, statul trebuie să ia în calcul legalizarea prostituţiei pentru a rezolva măcar o parte din problemă. Chiar dacă mulţi dintre aceşti bărbaţi nu îşi vor găsi o pereche stabilă, va trebui ca ei să îşi satisfacă pulsiunile sexuale. În condiţiile în care numărul de prostituate este mic, iar fenomenul clandestin, vor creşte agresivitatea şi violenţa sexuală, dar şi conflictele între bărbaţi generate de o parteneră”, mai susţine Lăzăroiu.
Femei mai fericite, bărbaţi mai romantici
Pe de altă parte, Sebastian Lăzăroiu este de părere că vor şi mulţi bărbaţi care vor investi mult mai mult în educaţia lor şi vor deveni mai tandri, pentru a-şi creşte şansele de a cuceri o femeie.
”Aşadar, o nouă revoluţie sexuală e de aşteptat la jumătatea acestui secol în România. Pentru că bărbaţii se vor „bate” pe un număr mai mic de partenere, e clar că va fi o competiţie acerbă, care, dacă nu se va menţine în zona violenţei, va însemna o îmbunătăţire a resurselor personale. Tinerii care vor avea 30 de ani în 2019 vor fi mai conştienţi de faptul că, în condiţiile unei scăderi a numărului de mirese, vor trebui să îşi crească şansele de a fi aleşi. Deci, foarte probabil, vor investi mai mult în educaţia lor, pentru a-şi găsi mai uşor o slujbă, dar, la fel de probabil, vor încerca să îşi crească acele abilităţi care plac femeilor. Adică să devină mai romantici, mai tandri şi mai atenţi”, mai scrie Lăzăroiu.