Medicii de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Craiova au primit, ieri, raspunsuri descurajatoare de la doua clinici americane din Michigan si Chicago. Specialistii americani sunt de parere ca siamezele nu vor supravietui unei operatii de separare.

Filofteia Bajan (22 ani) si Laurentiu Ilinescu Chivu  si-au vazut luni seara pentru prima data fetitele. Ei au decis sa le numeasca pe siameze Andreea si Nicoleta. Au plans si spun ca sunt speriati, insa vor tot ce e mai bun pentru ele. Prima data, pentru ca nu a avut bani sa ajunga la Craiova, Laurentiu le-a vazut pe fetite la televizor.

„Daca nu-mi dau copiii, ma omor”

Acum este decis sa se razboiasca cu toata lumea pentru a le salva. Laurentiu e suparat ca medicii le tin pe siameze in spital fara sa gaseasca o cale pentru a le opera. “Eu sunt parintele lor si nu decid medicii ce e mai bine pentru ele. Daca ei nu stiu cum sa le salveze, sa ma lase pe mine sa incerc. Daca nu imi dau copiii, ma omor, sunt in stare sa ma arunc de la etaj”, a spus printre lacrimi Laurentiu. Tanarul este constient ca o operatie, indiferent daca este in tara sau in strainatate, il depaseste financiar, insa spune ca este in stare sa rabde de foame, numai ele sa fie sanatoase.

Mama incearca sa se impace cu ideea si sa se tina tare. “As vrea sa pot sa ajut pe macar una dintre ele, daca nu pot sa fie amandoua salvate”, spune Filofteia. Femeia a recunoscut ca medicii din Valcea au sfatuit-o sa faca un avort, insa a refuzat. “Mi s-a spus ca sunt sanse mici sa supravietuiasca. Am vrut sa duc sarcina la bun sfarsit”, povesteste Filofteia. De luni, Laurentiu este alaturi de concubina sa, mama fetitelor, si au petrecut noaptea impreuna.

Raspunsul doctorilor 

Seful Sectiei de chirurgie pediatrica a SCJU Craiova, dr. Corneliu Sabetay: “Urmatoarea etapa este ca noi sa facem anumite examene. Dupa patru zile starea de sanatate a fetelor este buna. Ele pot sa supravietuiasca si 30 de ani”.
Prof. dr Arnold G. Coran, Universitatea din Michigan (care a primit o solicitare de a le opera):

“Va multumesc pentru email. Am fi foarte bucurosi sa acceptam gemenele siameze de la dumneavoastra. Totusi, daca ele sunt lipite la nivelul inimii, separarea are o rata a mortalitatii de aproximativ 100 la suta si multe centre considera separarea inoportuna. Trebuie sa cunoastem exact tipul de fuziune cardiaca pentru a lua o decizie”.

Prof. dr. Ehuda Jona, Spitalul Evanston, Chicago: “Este un caz interesant, dar, din pacate, asemenea siameze nu pot fi separate”.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News