De cateva luni, pe strazile Capitalei si-au facut aparitia falsi “ingeri” ai spectacolului televizat prezentat de Andreea Marin. Cu zambetul pe buze si deosebit de amabili, trei femei si un barbat racolau batrani din apropierea unitatilor bancare pe care ii pacaleau ca sunt colaboratorii vedetei tv. Naivi din cauza varstei inaintate si bucurosi ca, totodata, isi pot rotunji agoniseala de-o viata, zeci de pensionari au cazut prada  escrocilor. Judiciaristii de la Politia Capitalei i-au identificat pe cei patru si in cateva zile acestia vor ajunge acolo unde le e locul. “Zana Surprizelor” nu a fost de gasit, ieri, pentru a ne spune parerea ei despre cei care s-au folosit de notorietatea si emisiunea ei pentru a face bani.

O noua metoda de a face bani nemunciti le-a dat batai de cap politistilor bucuresteni. O grupare bine pusa la punct a reusit sa jecmaneasca mai multi batrani pe care ii racola din apropierea unitatilor bancare. “Suntem ingerii surprizelor din echipa Andreei Marin”. Asa reuseau trei femei si un barbat sa impresioneze pensionarii si sa le fure banii stransi cu multa truda.

Inca de anul trecut, la cateva sectii de politie din Capitala s-au inregistrat primele astfel de cazuri de la batrani ramasi fara agoniseala de o viata, toti inselati prin aceeasi metoda. Profitand de notorietatea vedetei tvr Andreea Marin, dar si de emisiunea acesteia, “Surprize, Surprize”, trei femei, supravegheate tot timpul de un barbat, au pus la cale o afacere de milioane de lei. Ele mergeau in apropierea unitatilor bancare si isi pandeau viitoarele victime.

Daca la inceput “ingerasii” racolau unu sau cel mult doi batrani pe zi, in ultima perioada, dupa ce au prins mai mult tupeu si au capatat experienta,  acestia racolau in jur de  20-30 de pensionari zilnic. Femeile isi intrau in rol abia dupa ce batranii, toti cu varste cuprinde intre 72 de ani si 88 de ani, ieseau din CEC sau din banci.

Imbracate cu haine scumpe, hoatele se prezentau ca  sunt de la emisiunea “Surprize, Surprize” si le spuneau ca daca vor depune banii pe care ii au intr-un anumit  cont al show-ului tv, vor fi invitati in platou. Aici vor fi fericitii castigatori ai unor obiecte sau mai mult, chiar ai unui autoturism. Acest lucru era subliniat numai in cazul in care suma batranilor era pe placul lor. Ca sa fie si mai convingatoare, femeile o sunau pe mobil pe asa-zisa Andreea Marin si  facilitau o scurta convorbire intre batran si aceasta.

Pentru a stopa numarul mare de batrani ramasi fara bani, judiciaristii de la Politia Capitalei au preluat cazul “ingerilor escroci”. Numai in ultima perioada au fost primite 11 astfel de plangeri de la pensionari care au pierdut sume cuprinse intre 100 de dolari si  3.000 de euro. Anchetatorii   i-au identificat pe escroci, iar prinderea acestora e o chestiune de cateva zile, dupa cum ne-a spus chiar unul din ofiterii care ancheteaza cazul.

Nici o reactie de la Andreea

Contactata telefonic de Libertatea, asistenta Andreei Marin, Vanda Liche, ne-a comunicat ieri ca a informat-o pe Andreea Marin despre cazul escrocheriilor cu pricina. Cu toate acestea, pana la inchiderea editiei, nu am primit nici o declaratie de la Zana Surprizelor! In ciuda insistentelor noastre de a intra din nou in legatura cu acestea, in final, nici Andreea Marin si nici asistenta ei nu au mai fost de gasit!

 
 

Urmărește-ne pe Google News