Potrivit oficialilor locali, balansoarul din Parcul Regele Mihai I era destinat exclusiv persoanelor cu dizabilităţi locomotorii și existau plăcuțe cu mesaje de avertizare.

„În toată această perioadă, persoanele cărora le-a fost destinat balansoarul s-au bucurat de el, folosindu-l fără vreun risc, în condiţii de totală siguranţă. Regretăm că au existat şi cazuri în care copii fără dizabilităţi, deşi erau însoţiţi de părinţi, au fost victimele unor nedorite incidente, ca efect al nerespectării regulilor de utilizare a dispozitivului”, a transmis Primăria Bistriţa.

Primăria a precizat că balansoarul va fi blocat până vor fi găsite soluții prin care să poată fi utilizat exclusiv de persoanele cu dizabilități.

Decizia vine după ce luni, 17 aprilie, o fetiţă de 6 ani şi un băiat de 8 ani au ajuns la spital cu fracturi la picioare, după ce s-au jucat la respectivul leagăn.

Potrivit reprezentanților Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, de la începutul acestei primăveri au fost şi alte cazuri de copii răniţi la acelaşi leagăn, însă cazurile din a doua zi de Paşte au fost cele mai grave, potrivit Agerpres.

Leagănul a fost montat în parc în urmă cu şase luni, în baza unui proiect depus pe bugetare participativă.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News