La o zi după cutremurul care a provocat moartea a mii de oameni în Turcia, partidele de opoziţie şi unii locuitori din zonele cel mai grav lovite s-au plâns că autorităţile se mişcă încet sau sunt prost echipate pentru a face faţă problemelor.
Percepţia că guvernul nu reuşeşte să răspundă dezastrului în mod adecvat sau că nu a reuşit să impună regulile de construcţie necesare într-o ţară lovită des de seisme i-ar putea afecta perspectivele lui Erdogan la urne, scrie Reuters.
Unii analiştii susţin însă că preşedintele, un politician abil, al cărui guvern a avut de a face cu cutremure, incendii de pădure şi alte dezastre naturale de când a venit la putere în 2003, ar putea atrage sprijinul naţional cu prilejul acestei crize şi şi-ar putea întări poziţia.
La doar câteva ore după seismul de luni, pe care l-a descris drept cel mai grav care a lovit Turcia în peste 80 de ani, Erdogan a spus că mii de salvatori au fost deja mobilizaţi şi că nu se va precupeţi nici un efort în condiţiile dure de iarnă.
Guvernul a declarat „alarmă de nivelul al 4-lea”, solicitând asistenţă internaţională, şi a instituit stare de urgenţă timp de trei luni în cele mai afectate provincii.
Erdogan a răspuns rapid şi coerent la criză. Cel mai probabil, asta îi va lustrui imaginea de lider puternic înainte de alegerile de la 14 mai, dacă guvernul poate menţine elanul iniţial.
Grupul de consultanţă Eurasia:
Nu se știe dacă vor putea fi organizate alegeri în zonele cel mai grav lovite de seism
Costurile de reconstrucţie ar putea fi de multe miliarde de dolari, punând presiune asupra unei economii cu o inflaţie de 58%.
Amploarea pagubelor, pe o întindere de sute de kilometri şi care afectează 13 milioane de oameni şi locuinţele lor, va „reseta complet” economia şi politica Turciei, a declarat Atilla Yesilada, din cadrul Global Source Partners.
Descriind cutremurul cu magnitudinea de 7,8 drept o „lebădă neagră”, o apariţie atât de neprevăzută sau de improbabilă încât poate avea consecinţe extreme, el a spus că nu este încă clar dacă alegerile pot avea loc în regiunile cel mai dur lovite.
Reacția opoziției
Oponenții politici ai lui Erdogan nu s-au grăbit să profite politic de cutremur. Opoziţia formată din şase partide a comunicat doar că guvernul trebuie să lucreze „fără discriminare” pentru a răspunde dezastrului care a lovit regiuni în care se află inclusiv comunităţi kurde şi refugiaţi sirieni.
But Ugur Poyraz, secretar general al partidului naţionalist de centru dreapta IYI, a afirmat că s-a deplasat în zonele cel mai sever afectate şi că marţi dimineaţă nu a văzut lucrători ai serviciilor de urgenţă.
„Cu siguranţă nu există o coordonare profesionistă a ajutorului de urgenţă. Cetăţeni şi echipe locale se alătură operaţiunilor de salvare din proprie iniţiativă pentru a salva oamenii de sub dărâmături”, a declarat el pentru Reuters.
Autorităţile susţin că mii de militari și de angajaţi ai serviciilor de căutare şi salvare sunt în acţiune.
Afinitățile alegătorilor, „deja stabilite”
Într-un scrutin strâns, răspunsul guvernului la o situaţie de urgenţă ar putea schimba opţiunea votanţilor nehotărâţi, deşi este puţin probabil să-i facă să se răzgândească pe susţinătorii dedicaţi oricăreia dintre părţi, susține Hasnain Malik, director pentru pieţe emergente la Tellimer, în Dubai.
„Răspunsul guvernului Erdogan la acest dezastru natural ar putea influenţa atitudinea votantului indecis, dar loialităţile celor mai mulţi alegători sunt deja stabilite”, a adăugat el.
Foto: Profimedia Images