În septembrie 2020, cu opt luni înaintea valului pandemic catastrofal care a lovit India în primăvara următoare, oamenii de știință numiți de guvern au minimalizat posibilitatea unei noi contagiuni în țară.
Infectările din valul precedent și lockdown-urile aferente au reușit să potolească pandemia, au scris oamenii de știință într-un studiu care a fost prezentat pe larg de presa națională, după ce a fost lansat, anul trecut.
Rezultatele studiului s-au potrivit perfect cu planurile premierului Narendra Modi: redeschiderea economiei greu afectate a Indiei și pornirea campaniei electorale a partidului său pentru alegerile regionale din primăvară.
În acest timp, Anup Agarwal, un doctor care lucra pentru aceeași agenție care a revizuit și publicat studiul – Consiliul Indian de Cercetare Medicală (ICMR) – se temea deja că concluziile acestuia vor genera oamenilor o falsă senzație de siguranță.
Agarwal a mers cu îngrijorarea sa la oficialul aflat la conducerea agenției științifice, cândva în luna octombrie. Rezultatul: atât el, cât și un alt cercetător au fost mustrați.
La câteva luni după devastatorul val care a urmat în primăvară, și care a ucis sute de mii de indieni, mulți oameni se întreabă acum dacă nu cumva premierul a ignorat semnalele care avertizau asupra tragediei.
O parte din răspuns, scrie New York Times, este că înalții oficiali ai statului au forțat oamenii de știință și instituțiile de elită să minimalizeze amenințarea pandemiei, pentru a prioritiza scopurile politice ale lui Modi. Concluzia este susținută de declarațiile unor foști sau actuali cercetători, dar și de unele documente consultate de cotidianul american.
„Știința este folosită ca o armă politică pentru a susține discursul guvernului, în loc să îi ajute pe oameni”, observă doctorul Agarwal.
Agenția științifică a ascuns date care sugerau riscuri
Înalții oficiali ai ICMR au ascuns datele care sugerau riscuri, potrivit cercetătorilor și documentelor.
Mai mult, ei i-au presat pe oamenii de știință să retragă un alt studiu care punea sub semnul întrebării măsurile guvernului și au distanțat agenția de un al treilea studiu care anunța iminența unui nou val pandemic.
Cercetătorii ICMR intervievați de New York Times au descris o cultură a tăcerii în cadrul instituției. Angajații de nivel mediu se temeau, spre exemplu, că nu vor mai fi promovați, dacă ar fi pus sub semnul întrebării deciziile superiorilor.
„Știința prosperă într-un mediu în care poți contesta dovezile și poți dezbate fără pasiune și într-un mod obiectiv”, declară Shahid Jameel, unul dintre virusologii de top ai țării, care a avut o poziție critică față de ICMR.
„Acest lucru, din păcate, a lipsit”, adaugă el.
ICMR a evitat să răspundă la întrebările detaliate ale jurnaliștilor, spunând în schimb că este „prima organizație de cercetare” a țării, care a ajutat la extinderea capacității de testare.
Guvernul anunța că India se apropie de faza finală a pandemiei
India nu este prima țară unde știința a fost politizată.
SUA nu au reușit încă să controleze pandemia, pe măsură ce politicienii și activiștii antivaccin, care folosesc dezinformări, contestă consensul științific pe tema vaccinului și a măsurilor de protecție simple, precum purtarea măștii.
Guvernul chinez a încercat să ascundă adevărul cu privire la originile pandemiei, în vreme ce scepticii vaccinării au câștigat teren în multe țări, din Rusia până în Spania sau Tanzania.
E cert totodată că India, o țară vastă, cu un sistem sanitar subfinanțat, ar fi avut greutăți oricum în tentativa de a controla al doilea val, indiferent de context. Varianta care se transmitea, Delta, era mult mai contagioasă, iar oamenii nu mai purtau măști.
„Premierul Modi nu a spus niciodată să lăsăm garda jos”, spune Vijay Chauthaiwale, un membru al partidului aflat la guvernare, Bharatiya Janata.
Totuși, guvernul a contribuit la senzația de delăsare. În ianuarie, cu câteva luni înainte de valul devastator, Modi declara că India „a salvat umanitatea de la un mare dezastru”. Harsh Vardhan, ministrul sănătății, spunea în martie că țara se afla „în faza finală” a pandemiei COVID. Între timp, Vardhan a demisionat, pe fondul criticilor privind eșecul guvernului.
ICMR, care efectuează cercetări pentru guvern, a jucat un rol major în modelarea percepției publice cu privire la pericolul pandemiei. India nu a dat publicității date detaliate despre răspândirea virusului, îngreunând munca cercetătorilor care voiau să studieze problema.
În acest vid de informații, agenția oferea estimări care deseori dictau tonul dezbaterii publice.
Politica dictează științei
Politica a început să influențeze activitatea agenției la începutul anului trecut, potrivit oamenilor de știință apropiați de ICMR.
În aprilie 2020, în mijlocul unui lockdown național cerut de Modi, guvernul a sugerat că un focar de infectare din țară a fost declanșat de un eveniment religios musulman. Acuzația a alimentat atacuri împotriva comunității musulmane, din partea naționaliștilor hinduși, nucleul electoral al partidului premierului.
Pe fondul acestei furii, unii oficiali ai ICMR au declarat că evenimentul cu pricina a subminat eforturile guvernului. Raman Gangakhedkar, pe atunci directorul științific al agenției, a declarat într-un interviu că evenimentul musulman a fost „o surpriză neașteptată”.
Într-un interviu cu New York Times, Gangakhedkar spune că și-a exprimat „durerea” cu privire la discursul guvernului care țintea comunitatea musulmană. El explică însă că directorul general Balram Bhargava i-a spus că problema nu ar trebui să îl preocupe.
Lockdown-ul din 2020 a avut efecte economice grave. După ce valul pandemic s-a domolit, Modi a făcut pasul spre repornirea economiei și declanșarea campaniei electorale, iar oamenii de știință ai guvernului, spun cercetătorii din ICMR, l-au ajutat, pavând astfel calea.
În iunie 2020, un studiu cerut de agenție a concluzionat că lockdown-ul lui Modi a încetinit, dar nu a oprit transmiterea virusului. În doar câteva zile, autorii l-au retras. Agenția, care a spus că lucrarea nu fost supusă evaluării științifice, a transmis într-un mesaj pe Twitter că el „nu reflectă poziția oficială a ICMR”.
Unul dintre autorii acestui studiu, împreună cu un alt om de știință familiar cu problema, spun că autorii au retras studiul din cauza presiunii venite din partea oficialilor ICMR.
Mișcarea a fost una neobișnuită, spun cercetătorii, care adaugă că în mod obișnuit, agenția ar fi ajustat unele concluzii cu care nu era de acord, în loc să ceară retragerea studiului.
Două directive controversate
În iulie 2020, Bhargava, șeful agenției, a dat două directive despre care criticii săi spun că erau motivate politic.
Prima cerea oamenilor de știință de la un număr de instituții să ajute la aprobarea, în doar șase săptămâni, a unui vaccin COVID dezvoltat de oamenii de știință indieni.
Într-un memoriu din 2 iulie, Bhargava spunea că își dorește ca vaccinul să fie aprobat până pe 15 august, Ziua Independenței Indiei, un eveniment perfect pentru Modi. „Vă rog să notați că nerespectarea (solicitării) va fi tratată foarte serios”, spunea memoriul.
Solicitarea i-a alarmat pe oamenii de știință. Agențiile de reglementare din alte țări erau la luni distanță de aprobarea propriilor vaccinuri.
Dar înalții oficiali ai ICMR au dat înapoi, odată ce calendarul nerealist a devenit public. Iar vaccinul a fost aprobat în cele din urmă abia în luna ianuarie 2021.
A doua directivă a lui Bhargava, apărută în iulie 2020, forța oamenii de știință să țină sub tăcere datele care sugerau că virusul continuă să se răspândească în zece orașe, potrivit mesajelor pe această temă și cercetătorilor care le-au văzut, scrie New York Times.
Datele veneau chiar din studiile serologice ale agenției, care monitorizau evoluția bolii pe baza anticorpilor din eșantioanele de sânge. Ele arătau rate mari de infectare în unele cartiere, inclusiv în Delhi sau Mumbai, în ciuda eforturilor autorităților de a controla transmiterea virusului.
Într-un e-mail din 25 iulie, Bhargava le spunea oamenilor de știință că nu are permisiunea de a publica aceste date.
„Stați într-un turn de fildeș și nu înțelegeți sensibilitatea. Sunt, sincer, dezamăgit”, le-a spus Bhargava subordonaților săi.
Naman Shah un doctor care a lucrat la aceste studii, crede că ascunderea datelor a fost o măsură împotriva științei și a democrației.
„Acesta este un guvern care are în mod evident o filosofie și o istorie a încercărilor de a-și impune puterea prin capturarea fiecărei instituții și folosirea ei ca o arenă pentru lupta politică”, spune el.
Datele pe care ICMR le-a publicat în cele din urmă i-au ajutat pe oficiali să susțină, în mod incorect, că virusul nu se transmitea în India așa de puternic precum în SUA, Brazilia, Marea Britanie sau Franța.
Concluzii foarte optimiste
Apoi, în toamna lui 2020, un studiu aprobat de agenție a venit pentru a sugera că ce e mai rău a trecut deja.
Studiul a estimat că pandemia o să scadă în intensitate la mijlocul lui februarie 2021. Lucrarea a citat lockdown-ul impus de Modi. A spus totodată că țara ar fi aproape de imunitatea de grup, deoarece mai bine de 350 de milioane de oameni se infectaseră deja sau dezvoltaseră anticorpi.
ICMR a grăbit aprobarea studiului, spun doctorul Agarwal și alți cercetători familiari cu situația.
Oamenii de știință din agenție și din afara ei au desființat concluziile studiului. Alte țări erau departe de imunitatea de grup. Apoi, mulți oameni din India nu se infectaseră încă.
Niciunul dintre autorii studiului nu era epidemiolog. Modelul folosit părea croit pentru a susține concluziile finale, potrivit unor experți.
„Aveau parametri care nu puteau fi măsurați și de fiecare dată când concluzia nu se potrivea, schimbau parametrul”, spune Somdatta Sinha, un om de știință care a și scris un răspuns în care respingea concluziile studiului.
Agarwal, doctorul din ICMR, spune că și-a exprimat dubiile cu privire la corectitudinea studiului în octombrie. Bhargava i-a spus însă că „nu e treaba lui” și l-a mustrat, pe el și pe un alt cercetător care exprimase o poziție similară.
Un studiu publicat în ianuarie 2021 a estimat că un al doilea val este posibil. Apărut în revista Nature, studiul cerea mai multe teste și spunea că un astfel de val ar putea lovi dacă restricțiile vor fi ridicate fără impunerea altor măsuri, în compensație.
Unul dintre autorii studiului lucra pentru ICMR, dar agenția l-a presat să își retragă declarația de afiliere cu instituția, de pe lucrare.
Sosirea valului negat oficial
În cele din urmă, valul pandemic a lovit în aprilie. Cu spitalele copleșite, oficialii indieni din sănătate au recomandat tratamente pe care chiar oamenii de știință ai guvernului le considerau ineficiente.
Unul era tratamentul cu plasmă. Agarwal și colegii săi concluzionaseră cu luni înainte că plasma nu îi ajuta pe bolnavii COVID, o concluzie la care au ajuns și alți oameni de știință. Agenția și-a retras în cele din urmă recomandarea pentru acest tratament.
Guvernul încă recomandă un al doilea tratament, un medicament indian pentru malarie, Hidroxiclorochină, în ciuda studiilor științifice care spun că acesta este ineficient. Familii disperate au făcut eforturi uriașe pentru a găsi ambele tratamente în timpul celui de-al doilea val, așa că în țară a apărut o piață neagră unde prețurile au explodat.
Foști și actuali oameni de știință din agenție explică că nu au vorbit împotriva acestor tratamente deoarece au crezut că ele sunt susținute politic.
Modi a organizat tabere de donare de plasmă anul trecut. Iar guvernul indian a folosit hidroxiclorochina ca instrument diplomatic, pentru a câștiga puncte în relație cu Donald Trump și cu Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, care au presat guvernul de la New Delhi să ridice restricțiile la exportarea medicamentului.
„Dacă vrei să lucrezi undeva pentru restul vieții, vrei să ai o relație bună cu oamenii”, spune Agarwal, pentru a explica comportamentul oamenilor de știință din ICMR.
El a demisionat în octombrie și a ajuns în cele din urmă în SUA. Acum este medic în Baltimore și spune că experiența cu agenția l-a făcut să părăsească India. „Începi să ai dubii cu privire la munca ta. Apoi, devii dezamăgit”, spune el.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!