Unul dintre copii, un băiat de 14 ani, a sunat la 112, însă n-a așteptat să ajungă salvatorii. Și-a rupt gipsul de la mână pe care o avea ruptă și a intrat după prietenul său în apă.

Fiindcă avea mâna ruptă, nu a reușit să îl scoată de tot din apă pe copil. Însă suficient cât să-l salveze jandarmii și echipajele medicale care au ajuns imediat la fața locului.

„Când au ajuns, băiatul fusese tras foarte aproape de mal de către prietenul său. Era aproape de hipotermie. Jandarmii au reușit să îl scoată la mal și să-l așeze într-o poziție de siguranță. Ulterior, copilul a fost preluat de un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunțat Jandarmeria Sibiu.

Copilul care a căzut în apă se află internat în spital și este în stare stabilă. Și prietenul său, cel care a scris povestea salvării, este bine. Medicii i-au pus din nou în ghips mâna fracturată, iar acum este acasă, potrivit aceleași surse.

FOTO: Turnul Sfatului

 
 

Urmărește-ne pe Google News