„Mă bucur că am reuşit să scriu această carte, „Înfruntând viaţa”, din care cititorii îmi pot afla viaţa, munca mea, zbaterile mele. Prin această carte sper să-i motivez pe cei care îşi pierd unul dintre simţuri în timpul vieţii şi să îi fac să meargă mai departe. De zece ani lucrez la această carte, scrisă în alfabetul Braille, după care a fost transcrisă pe calculator şi tipărită pentru publicul larg. Este şi un omagiu adus profesorilor mei şi am căutat să îmi amintesc fiecare amănunt, fiecare trăire, pentru ca fiecare să înţeleagă prin ce am trecut”, a spus Adamescu.

De asemenea, profesorul a povestit că volumul lui de debut cuprinde amănunte legate de perioada de după vârsta de doi ani, când a rămas fără vedere şi fără auz, cum a învăţat să vorbească, cum a învăţat să scrie şi să citească, până la momentul intrării la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB). Important este că Victor Adamescu nu vrea să se oprească din scris. „Cel de-al doilea volum va cuprinde informaţii despre perioada studenţiei, absolvirea Şcolii Populare de Arte, cei 27 de ani de profesorat la Liceul de Nevăzători”, a spus autorul, în vârstă de 68 de ani.

Adamescu comunică cu cei din jur ajutându-se de un sistem tactil, prin intermediul căruia i se scriu în palmă litere şi cuvinte, iar astfel poate conversa şi poate înţelege ce îi transmite un interlocutor.

Volumul va fi lansat şi în limba engleză, urmând să fie distribuit în SUA.
(Sursa foto: monitorulcj.ro)

 
 

Urmărește-ne pe Google News