«Dedic premiul părinţilor mei»
“Este cel mai important premiu obţinut până acum, o încununare a activităţii mele. Premiul îl dedic părinţilor mei, care sunt sigură că m-au ajutat de sus, din ceruri”, a spus Olivia. Tânăra are un palmares impresionant de premii obţinute la olimpiade şi concursuri şcolare. Anii de gimnaziu i-a finalizat cu 10 pe linie, iar în liceu a avut rezultate foarte bune. Olivia mai are un frate şi o soră, şi ei elevi la Liceul Nicolae Iorga. Cei trei fraţi sunt ajutaţi de bunici să meargă mai departe.
Îi calcă pe urme mamei
Olivia Oana Popa a moştenit pasiunea pentru pedagogie din familie. Răposata ei mamă a fost cadru didactic la Liceul Nicolae Iorga, pe care tânăra îl frecventează. Profesorii Oanei o încurajează în acest sens şi sunt încrezători în forţele ei. “Este o mândrie pentru noi să avem un astfel de elev. Este ca şi cum ar fi copilul nostru, deoarece învaţă în acest liceu din clasa I”, a declarat Mirela Sănduleanu, directoarea liceului.