4 comentarii- Prima parte a reportajului din California, despre Raluca Scarlat, este în Libertatea.
- Astăzi, profesoara discută despre nevoia de încredere a societății în știință, dar și despre responsabilitatea oamenilor de știință de a răspunde întrebărilor societății.
- „Cred că ideea că oamenii de știință nu pot face greșeli și că nu e corect să facem greșeli e dăunătoare. E greu, dar e important să creezi organizații unde e loc să faci greșeli”.
- Și despre școală, studenți, profesori.
- „Trăim într-o lume destul de complexă și nu se pot înțelege cunoștințele în 5 minute. Cere efort, cere timp. Și trebuie mai mulți experți, nu numai unul. Și trebuie acest dialog”.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră profesionalismul? A fi un bun profesionist?
– Cum definesc excelența? Prin cunoștințele noi pe care le generăm în grupul de cercetare și prin realizările studenților care au învățat de la cursuri sau de la grupuri.
Dacă studenții mei reușesc să aibă cariere în care fac ceva bun pentru societate, înseamnă că am reușit în cariera mea de profesor.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
La nivel de inginerie, vrem să ajutăm, să facem ceva care e relevant pentru societate și să nu stricăm prea mult. Că, de obicei, sunt tehnologii noi cu care reparăm un lucru și stricăm altul. Să aducem lucruri bune și să nu creăm prea multe noi probleme.
În știință e important să ne aducem aminte că întotdeauna e inerție, la fel ca în politică. Învățăm din cărți, dar cărțile nu au întotdeauna dreptate. Au fost scrise de cineva care știa cât știa la acel moment. Atunci e important să reconsiderăm care este inerția care e valoroasă, pe care vrem să o reținem și care sunt lucrurile pe care vrem să le schimbăm. Pe ce ne bazăm și ce vrem să înlocuim. Ce trebuie chestionat. Asta mi se pare important în cercetare: să studiem cu curiozitate și fără teamă că asta e ceva fundamental care trebuie să schimbăm. Nu, e posibil că am făcut greșeli și probabil continuăm cu greșeli și în ziua de azi. Dar să ne uităm cu curiozitate, să găsim greșelile alea și să le studiem până găsim o soluție mai bună.
„Bine, nu mă crezi. Dar haideți să avem un dialog”
– Există un fenomen generalizat în societate și aici, și în România, în Europa în general, de contestare a competenței și discreditare a experților. Un autor îl numea „moartea competenței”. Cum vă raportați la el?
– Am aflat de la un coleg din departamentul de istorie că motivul pentru care în știință folosim literele grecești pentru ecuații este că la un moment dat, în istorie a fost o intenție să se separe oamenii de știință și inginerii de muncitori. Sunt sigură că a rămas o anumită inerție de la această istorie, dar sper că ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de ea.
Oamenii ar trebui să aibă acces la orice cunoștință și ar trebui să poată spune: „Nu am încredere în expertul ăsta că uite ce am găsit…”.
Asta nu înseamnă că nu ne trebuie expertiză, pentru că sunt foarte multe cunoștințe și pentru ca să poată să înțeleagă cineva din cunoștințele astea care sunt corecte și care nu sunt corecte, durează. E foarte mult efort și nu toată lumea poate să facă acest efort în toate domeniile.
E mult mai rapid să te duci la cineva în cunoștință de cauză, care a citit deja toate articolele, și să ai un dialog, să zici „nu te cred pentru că”. „Bine, nu mă crezi. Eu poate că n-am dreptate, că la urma urmei oamenii în știință fac și ei greșeli. Dar haideți să avem un dialog”. Sper că în ziua de azi ne îndreptăm în direcția asta.
Toată lumea are acces la aceleași cunoștințe, dar nu are toată lumea timp infinit. Și atunci facilităm conversații între cei care au mai mult timp într-un anumit domeniu și cei care au mai puțin timp, dar totuși îi afectează.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
Să lași loc să faci greșeli și să le corectezi
– Dar nu ați fost în situația în care, chiar în domeniul dumneavoastră, să vedeți că discuția o poartă oameni care, de fapt, nu au backgroundul necesar?
– Asta nu înseamnă că n-ar trebui să avem discuția. De ce nu? E bine să avem dialogul. Dacă deciziile se iau fără a lua în considerare cunoștințele, e în dezavantajul deciziilor.
Dacă credem că cunoștințele pot fi înțelese în 5 minute, e o greșeală. Pentru că trăim într-o lume destul de complexă și nu se pot înțelege cunoștințele în 5 minute. Cere efort, cere timp. Și trebuie mai mulți experți, nu numai unul. Și trebuie acest dialog, pentru că e posibil ca și cineva care nu e în domeniu să găsească o greșeală. Trebuie să creăm dialogurile în acest sens, să căutăm greșelile.
Cred că ideea că oamenii de știință nu pot face greșeli și că nu e corect să facem greșeli e dăunătoare. E greu, dar e important să creezi organizații unde e loc să faci greșeli.
Importanța pregătirii tehnice pentru oamenii care iau deciziile publice în zonele tehnice
– În ce măsură vi se pare că e integrată știința în politicile publice? În România, de exemplu, uneori e un decalaj între știință și felul în care se fac politicile publice.
– La Berkeley, de exemplu, avem o posibilitate de specializare comună în politică publică și inginerie. Pe de-o parte, e multă integrare. De exemplu, dacă ne uităm la Departamentul de Energie, majoritatea celor care iau decizii la nivel național despre strategie au un background tehnic. Acesta ar fi un exemplu de integrare a științelor cu politici publice. Totuși, e loc și pentru mai multe conversații, pentru că sunt discipline diferite și uneori nu vorbim chiar aceeași limbă.
– Sunt cazuri în care politicienii încearcă să ia decizii mai puțin conectate la ceea ce spune știința?
– Pot să vă dau un exemplu. Aceste poze sunt făcute de un fotojurnalist după accidentul de la centrala de la Fukushima. A fost evacuată populația din jur și pe urmă a fost un efort de decontaminare. S-a săpat prima parte a pământului și s-a pus în saci, și în asta a constat decontaminarea. Apoi era decontaminarea centralei. Adevărul este că centrala a fost compromisă oricum.
De ce ne pasă să decontaminăm centrala în grabă? Important era să decontaminăm comunitatea și, până la urmă, să vină oamenii înapoi să-și reia viața. Că dacă ai fost evacuat și nu poți să te întorci timp de un an, doi, poți să te întorci și să-ți reconstruiești viața.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
Dacă au trecut zece ani și încă nu poți să te întorci, deja nu poți să mai reconstruiești viața chiar la fel. În acest caz, aș zice că inginerii poate că s-au concentrat prea mult pe partea tehnică, pe ce facem cu centrala și poate prea puțin pe cum facem să dăm mai multă putere de decizie comunității ca să se ocupe comunitatea de revenire și de reconstrucție.
Dacă ar fi fost mai mult dialog și mai multă încredere între oamenii politici, ingineri și comunitatea locală, poate că s-ar fi ajuns la o soluție mai bună. Acesta e un exemplu din Japonia, dar există și în SUA cu siguranță.
Cum e să fii femeie în inginerie
– Ați câștigat Mary Jane Oestmann Professional Womens Achievement Award, un premiu destinat femeilor din inginerie. Sunt provocări speciale, dat fiind că e un număr mai mic de femei în domeniu?
– Mary Jane Oestmann a fost ingineră într-o vreme când erau și mai puține femei în domeniu. În amintirea ei s-au donat aceste fonduri pentru un premiu acordat femeilor cu realizări în inginerie. În domeniul nuclear, reprezentarea femeilor încă nu este egală cu a bărbaților (n.r. – în sectorul nuclear, numai 24,9% dintre angajați sunt femei și doar 20% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei).
Dacă te uiți la societatea americană, ai zice că fiecare domeniu ar trebui să fie o reprezentare a cine este în societate. Adevărul e că nu este așa.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
– De ce?
– Acces la educație, mediul socio-economic și rețelele de mentorat, toate fac o diferență mare. Poate că premiile de acest gen ajută să pună mai multă lumină pe modele, să inspire studenții noi.
Dacă sunt dificultăți? Da, în general, când nu e o reprezentare echilibrată sunt dificultăți. Ca ingineră, eu m-am simțit destul de ajutată în lungul carierei, mai ales la început. Însă, în general, credibilitatea nu e aceeași pentru grupurile care sunt mai puțin reprezentate.
Dacă zici profesor, cineva se gândește care este imaginea tipică a unui profesor. În America, de obicei, te gândești la un bărbat. Subconștient poate că te gândești: «nu e un bărbat, poate că nu are aceeași credibilitate». Durează să ne schimbăm ideile.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
„Nu vreau să mă gândesc că eu sunt personajul pozitiv și celălalt e un personaj negativ”
– Ați fost vreodată în situații în care să fiți percepută că având mai puțină credibilitate pentru că sunteți femeie? Cum le abordați?
– Da, am fost în aceste situații. Le abordez cu curiozitate. Până la urmă, fiind în domeniul academic, totul poate fi abordat cu curiozitate. Încerc să înțeleg cum se ajunge la situația asta, care este sistemul instituției sau sistemul de educație care ne aduce la situația asta? Asta la nivel de context.
Iar la nivel personal, când îmi afectează cariera, cer sfaturi, în dreapta, și-n stânga, și în sus, și-n jos, până găsesc o soluție. Nu vreau să mă gândesc că eu sunt personajul pozitiv și celălalt e un personaj negativ. Trebuie să ajungem la o situație unde să discutăm unul cu altul. E important să fie altă lume care face parte din conversație, să ne uităm oarecum obiectiv la situație, unde vrem să ajungem, la ce lucrăm, de ce e greu să lucrăm la ce lucrăm, cum facem să schimbăm procedurile sau obiceiurile, cum ținem întâlnirile ca să ne simțim mai productivi în a ne folosi expertiza.
Nu vreau să fiu într-o situație unde am expertiză, pot să rezolv o problemă, dar nu pot să-mi folosesc expertiza pentru că n-am credibilitate. Întrebarea este cum putem să schimbăm procedurile ca toată lumea să simtă că își poate folosi expertiza.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
Eu trebuie să simt că-mi pot folosi expertiza, ca toată lumea. Că dacă eu sunt în situația să nu pot face asta, va mai fi și altcineva. Trebuie să fie o schimbare mai mare, nu să se oprească la mine.
O altă istorie
– S-au făcut progrese în acest sens de când ați început cariera academică?
– Da, cu siguranță. Este greu, dar se recunoaște faptul că este greu și asta în sine este un progres. Vrem să avem mai multă reprezentare a populației. Înseamnă că avem echipe care sunt mai diverse și atunci nu vorbesc aceeași limbă – nu neapărat la propriu. Atunci reies situații unde nu ne simțim productivi în echipe, unde e greu să lucrăm unii cu alții.
Faptul că e mult mai ușor acum decât în urmă cu 10 ani să deschidem o conversație despre ce greutăți întâmpinăm, faptul că putem să facem o pauză să înțelegem de ce e greu și să schimbăm procedurile, faptul că putem să avem astfel de conversații azi, aceasta e o schimbare.
Iar Berkeley e în prima linie în această direcție, ia multe măsuri pentru mai multă reprezentare. De exemplu, când am început ca profesor aici, au fost fonduri special dedicate pentru inițiative ca să ajute pe partea de reprezentare și diversitate. Le-am folosit ca să creez un program de dezvoltare profesională pentru cercetători și studenții la master, din medii diverse. Poate că au un background și nu știu cum să-și organizeze timpul, cum să aibă încredere în cunoștințele lor, să nu le fie teamă de ceea ce nu știu.
Și sunt alți studenți care vin dintr-un mediu unde le e foarte greu să spună că nu știu ceva anume. Dar e ok, suntem în școală, de-asta suntem aici: ca să învățăm. Și ca să nivelez un pic punctul de intrare, am zis hai să avem acest program de mentoring.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
Mai târziu, am mai accesat fondurile ca să încep un proiect pentru o carte.
– Ce carte?
– E o carte pe care o folosesc la cursul de termodinamică. Voiam să creez o a doua ediție a cursului care să includă exemple cu care să se poată identifica studenți din mai multe culturi. Prin acest proiect, am învățat că termodinamica are o istorie destul de grea. De exemplu, Anglia avea colonii în Caraibe, cu plantații de zahăr. Avea sclavi și căuta metode de a produce zahăr mai ieftin și mai rapid. Inginerii englezi au inventat turbinele cu abur care ne permit să transformăm energia termică în energie mecanică. Această tehnologie, pe urmă, a fost dezvoltată și în plantații împreună cu sclavii.
Sclavii făceau și ei invenții, dar nu aveau acces la sistemul legal englez. Nu aveau drept asupra propriilor invenții. Istoria pe care o citim noi în cărțile de termodinamică este despre Anglia, nu este despre plantații, dar, de fapt, tehnologia a fost dezvoltată și în plantații, și cu ajutorul lor.
Raluca Scarlat, University of Berkeley California:
Încercăm să adăugăm exemple care sunt și de interes curent, dar nu numai dintr-un singur unghi, cel de colonizatori.
Foto: Adam Lau/Berkeley Engineering